Economie

Greenpeace contestă afirmațiile lui Sebastian Burduja, potrivit cărora gazele din Marea Neagră vor asigura securitatea energetică a Europei și susține că importanța acestora este mult supraevaluată

Asociația ecologistă Greenpeace România contestă afirmațiile făcute ieri de ministrul Energiei Sebastian Burduja făcute în timpul unei conferințe, potrivit cărora România ar putea cu gazele naturale extrase din zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră să asigure pentru Europa o securitate energetică așa cum aceasta n-a avut până acum.

Greenpeace contestă afirmațiile lui Sebastian Burduja, potrivit cărora gazele din Marea Neagră vor asigura securitatea energetică a Europei și susține că importanța acestora este mult supraevaluată
Deficitul bugetar al Rusiei din primele zece luni ale anului a ajuns la 13,45 de miliarde de dolari, ca urmare a rezultatelor financiare bune realizate în luna octombrie

Schimbări în conducerea UNIQA Asigurari de Viață. Remus Lăpușan devine membru al Directoratului companiei, iar Cristina Anculescu preia funcția de Head of Talent & Development

ING Bank va prelua în mod automat datele din buletin actualizate ale clienților săi direct din Registrul Național de Evidență a Persoanelor

Exim Banca Românească este una dintre instituţiile-cheie privind aderarea României la OCDE - Halalai

Exim Banca Românească este una dintre instituţiile-cheie privind aderarea României la OCDE – Halalai

Black Friday la vacanțe: Reduceri de până la 50% la circuite și pachetele de Revelion

Veşti proaste de la BNR - Inflaţia va creşte la începutul anului viitor, sub impactul majorării şi introducerii unor taxe şi impozite

Veşti proaste de la BNR – Inflaţia va creşte la începutul anului viitor, sub impactul majorării şi introducerii unor taxe şi impozite

Renault și Nissan redevin aliați cu drepturi depline. Fiecare deține 15% din acțiunile celuilalt

Sameday ia un credit de 25,3 milioane de euro de la BERD și Banca Transilvania pentru investiții în România, Ungaria și Bulgaria

BNR a menţinut dobânda cheie la 7% pe an, pentru a şaptea şedinţă consecutivă

Fechet: Nu există motive ca românii să strângă PET-uri în balcon. Niciun ambalaj fără garanţie SGR nu va genera 50 de bani

Kärcher România anunță campania de Black Friday cu până la 50% discount la peste 50 de produse și estimează vânzări mai mari cu 20% față de anul trecut

Franţa, Germania, Polonia, Spania şi România, cei mai mari producători de cereale din UE

Grecii de la Intrakat, după finalizarea achiziției Aktor: Piața din România este prioritară

Retailerul german de produse pentru animale de companie Fressnapf vrea 12 magazine noi anul viitor și intră în online

CE recomandă începerea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina, Republica Moldova şi Bosnia-Herţegovina

Memorandum de Înţelegere pentru dezvoltarea de mini-reactoare nucleare, semnat între instituţii din România şi Belgia, anunţă Iohannis

FMI - Majorarea resurselor a fost aprobată de Comitetul executiv al Fondului

FMI – Majorarea resurselor a fost aprobată de Comitetul executiv al Fondului

„Autostrada Ford”: Imagini noi cu tronsonul 3 construit de UMB, ce ar putea fi dat în trafic luna viitoare

El Nino va dura până în aprilie 2024, favorizând temperaturi record - OMM

El Nino va dura până în aprilie 2024, favorizând temperaturi record – OMM

Iohannis: Cea mai bună variantă este ca România şi Bulgaria să intre împreună în Spaţiul Schengen

Licitaţia pentru atribuirea contractului, evaluat la un miliard de lei, pentru execuţia spitalului pediatric din Cluj a primit trei oferte

Rectificarea bugetară - posibil la final de noiembrie sau început de decembrie - surse

Rectificarea bugetară – posibil la final de noiembrie sau început de decembrie – surse

De la București, ministrul ungar de externe cere Comisiei Europene să finanțeze extinderea conductelor de transport de gaze în Europa de Sud-Est

Cifra de afaceri a companiilor agricole a înregistrat a doua cea mai mare creştere din ultimii 10 ani - analiză KeysFin

Cifra de afaceri a companiilor agricole a înregistrat a doua cea mai mare creştere din ultimii 10 ani – analiză KeysFin

BCE cere băncilor să ţină cont de scăderea preţurilor în sectorul imobiliar

Israel anunţă că a intrat

Israel anunţă că a intrat „în adâncurile” oraşului Gaza

Lucrările de reparaţii pe linia de cale ferată Băniţa-Merişor-Crivadia înregistrează procente de execuţie de până la 60% - CFR SA

Lucrările de reparaţii pe linia de cale ferată Băniţa-Merişor-Crivadia înregistrează procente de execuţie de până la 60% – CFR SA

Farmec intră în campania Black Friday 2023 în data de 10 noiembrie. Reducerile sunt de până la 50%

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 2% în primele nouă luni - date INS

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 2% în primele nouă luni – date INS

Ahold Delhaize, proprietarul lanțului Mega Image, a vândut în trimestrul trei al anului în valoare de 21,9 miliarde de euro, cu peste 3% mai mult decât anul trecut