Economie

Şeful Daimler este deschis la noi moduri de creştere a afacerii

Şeful Daimler, Dieter Zetsche, a dat asigurări că este deschis la noi moduri de creştere a afacerii şi a discutat în trecut cu Volkswagen, BMW şi Fiat posibilitatea dezvoltării în comun a unei platforme pentru maşini mici, transmite Reuters.

Şeful Daimler este deschis la noi moduri de creştere a afacerii
Cele două părţi ale Ciprului au ajuns la un acord privind reluarea negocierilor de reunificare

Metro ar putea lista în aprilie divizia Cash & Carry din Rusia

Românii ocupă penultimul loc în Uniunea Europeană la consumul de lapte ambalat

S-a semnat contractul de modernizare a Aeroportului Oradea, în valoare de circa 130 milioane lei

Hocheiul românesc, în pragul falimentului

Plăţi nelegale şi venituri nerealizate la instituţii ale MS, inclusiv Cantacuzino

ASF suspectează Astra Asigurări că a subestimat daunele cu 40%. BNR a sesizat DNA

Alianţa Renault-Nissan a înregistrat vânzări record în 2013 pentru al cincilea an consecutiv

Europarlamentarul Rareş Niculescu: O recomandare a PE ar putea duce la scumpirea cărnii de porc şi de pui

Stolojan reclamă

Stolojan reclamă „voci din sectorul bancar” care „nu au interes” ca România să intre în zona euro

Bursa a închis în scădere uşoară şedinţa de tranzacţionare de vineri

JO Soci 2014: Vladimir Putin a declarat deschise Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci

TOP zece viitoare staruri în sport. Simona Halep, printre cei mai talentaţi tineri sportivi din lume

CE invită din nou Federeraţia Rusă la discuţii privind embargoul impus exporturilor de porci din UE

Băncile spaniole vor trebui să garanteze noi niveluri de capital pentru a-şi demonstra solvenţa

Dumitru Dan Enache (PC) a demisionat din postul de secretar de stat în Ministerul Economiei

Gerea: Schimbarea mea din funcţie este

Gerea: Schimbarea mea din funcţie este „clar” pur politică

Gerea: Legea minelor nu este dedicată exploatării de la Roşia Montană

Satul Olimpic de la Vancouver, un fiasco financiar

Stolojan: Nu cred că cineva va mai îndrăzni vreodată să reducă salariile sau pensiile în România

Gerea: Sunt interesate de Oltchim companii din China, România şi Ungaria

SUA: Rata şomajului a scăzut în ianuarie la 6,6%, cel mai redus nivel din octombrie 2008

Excedentul comercial al Germaniei a crescut anul trecut la un nivel record, de aproape 200 de miliarde de euro

CFR Călători: Abonamentele de tren pot fi cumpărate acum şi de la automatele de vânzare bilete

Ce nemulţumiri au avut clienţii la telefonia mobilă în 2013 NU PUBLICA

Brokerul Cristian Sima, obligat de instanţă să-i plătească daune morale lui Bogdan Chirieac

Curtea de Conturi: Nereguli la deplasările în străinătate şi la contractele de publicitate de la TVR

Jose Manuel Barroso se va întâlni cu Traian Băsescu pe 14 februarie

Merkel consideră

Merkel consideră „absolut inacceptabile” insultele proferate de Nuland la adresa UE

Ucraina a introdus restricţii la tranzacţiile cu valută