Economie

Nereguli grave la 10 spitale mari din ţară. Unele au decontat servicii medicale nejustificate şi au trimis pacienţii să-şi cumpere tratamentul necesar în spital

Spitale în care pacienţii internaţi îşi cumpărau medicamentele, în care fişele de observaţie ale pacienţilor au fost completate greşit, în care pacienţii au primit la externare scrisori medicale incomplete sunt doar câteva nereguli găsite de Direcţia de Control din cadrul CNAS, la finele anului trecut, la o serie de spitale de urgenţă din ţară. Printre acestea se numără Spitalele Clinice Judeţene de Urgenţă Constanţa, Craiova, Tîrgu-Mureş, Ploieşti.

Nereguli grave la 10 spitale mari din ţară. Unele au decontat servicii medicale nejustificate şi au trimis pacienţii să-şi cumpere tratamentul necesar în spital
Guvernul vrea să cheltuiască cei mai mulţi bani UE pentru transport, mediu, dezvoltare urbană

BNR taie dobânda cheie la 3,5%

BNR taie dobânda cheie la 3,5%

Bursa din Bucureşti pe Wall Street. Cum vrea polonezul de la cârma BVB să cucerească America

Leul se apreciază puternic. Cursul scade sub 4,46 lei

FMI: Piaţa gazelor pentru consumatorii industriali va fi complet liberalizată la mijlocul acestui an

Când se lansează oficial noul Samsung Galaxy S5

Băncile cipriote se luptă cu credite neperformante în valoare de 23 de miliarde de euro

Spania: Numărul şomerilor a crescut cu 113.097 în luna ianuarie

Una din zece tranzacţii online din România este făcută de pe telefonul mobil

Cele mai periculoase 9 lucruri pe care le faci cu telefonul tău

Schaechter, FMI: Creditele neperformante au continuat să crească, dar au fost acoperite cu provizioane

Planul Auchan pentru luna aceasta. Unde mai deschid magazine

Bursa, în scădere marţi, după o oră de la deschiderea şedinţei

FMI: Guvernul României a ratat ţinta de reducere a arieratelor pentru ultimul trimestru din 2013

Un român a realizat o aplicaţie care te face nemuritor VIDEO

Criza nu e moartă, criza se transformă

Criza nu e moartă, criza se transformă

Acţiunile Lenovo, în cădere liberă pe fondul îngrijorărilor cu privire la strategia grupului

Ponta: Dispunem de foarte puţini bani europeni în perioada 2014-2020

Schaechter, FMI: Discuţiile în legătură cu reducerea CAS vor fi reluate la vară

Millennium Bank România şi-a redus pierderile de patru ori, în 2013, până la 6 mil. euro

Financial Times: Germania prosperă se teme la rândul ei de costul imigranţilor din UE

Cea mai mare bancă elveţiană a revenit pe profit anul trecut şi majorează bonusurile cu 28%

Produsele care expiră în trei zile vor fi aşezate separat pe rafturile magazinelor

Preţurile producţiei industriale au crescut cu 0,1%, în decembrie 2013

FMI: PIB-ul României a crescut anul trecut cu 2,8%. În 2014, aşteptăm o creştere economică de 2,2%

Peste 366.000 de vehicule rutiere nou înmatriculate în România în 2013

Angajări în Europa pe salarii cuprinse între 500 de euro şi 9.000 de euro pe lună

SUA și Libia au finalizat distrugerea armelor chimice ale lui Gaddafi

Toyota se aşteaptă la un profit anual record

După trecerea crizei, Islanda redevine o destinaţie pentru imigranţi