O eventuală ieşire a Greciei din zona euro nu va fi „sfârşitul unei evoluţii negative”, ci „începutul unei evoluţii şi mai negative”, a estimat vineri preşedintele Parlamentului European, social-democratul german Martin Schulz, într-o declaraţie din Atena pentru postul de radio public din Germania.