Economie

ExxonMobil – Profit net record de 55,7 miliarde de dolari, în 2022

Grupul petrolier american ExxonMobil a raportat, marţi, un profit net de 55,7 miliarde de dolari pentru anul 2022, un nou record înregistrat atât de gigantul american, cât şi de orice companie petrolieră occidentală, informează AFP.

ExxonMobil - Profit net record de 55,7 miliarde de dolari, în 2022
Ţările est-europene cer ajutorul UE în contextul afluxului de cereale ucrainene

Sebastian Burduja: Cazierul judiciar va fi disponibil online începând de miercuri

Directorul Romarm, pus sub control judiciar în dosarul achiziţiilor din pandemie - surse Agerpres

Directorul Romarm, pus sub control judiciar în dosarul achiziţiilor din pandemie – surse Agerpres

Grupul ungar Mol analizează posibile alternative la oleoductul rusesc Drujba

Franţa blocată - Grevă şi proteste la nivel naţional faţă de reforma pensiilor - VIDEO

Franţa blocată – Grevă şi proteste la nivel naţional faţă de reforma pensiilor – VIDEO

Piaţa globală de fuziuni şi achiziţii a scăzut anul trecut sub nivelul record din 2021 - raport PwC

Piaţa globală de fuziuni şi achiziţii a scăzut anul trecut sub nivelul record din 2021 – raport PwC

Burduja: Cetăţenii români vor fi notificaţi cu privire la accesul statului român la datele din cloud-ul guvernamental

Banca Română de Investiţii şi Dezvoltare, mai aproape de înfiinţare - CE aprobă măsura adoptată de România, în valoare de 1,6 miliarde euro, pentru capitalizarea noii instituţii financiare

Banca Română de Investiţii şi Dezvoltare, mai aproape de înfiinţare – CE aprobă măsura adoptată de România, în valoare de 1,6 miliarde euro, pentru capitalizarea noii instituţii financiare

Preşedintele lituanian: Încălcaţi 'liniile roşii' şi daţi-i Ucrainei avioane de luptă

Preşedintele lituanian: Încălcaţi ‘liniile roşii’ şi daţi-i Ucrainei avioane de luptă

Gara de Nord se pregăteşte pentru

Gara de Nord se pregăteşte pentru „facelift” – CFR SA a lansat licitaţia pentru modernizare, consolidare şi reabilitare. Lucrările vor dura aproape cinci ani

Enayati Hospital, fondat de dr Wargha Enayati, mizează pe afaceri de 53 de milioane de euro în 2023, cu 50% mai mari decât în 2022

Sursele eoliene şi solare au depăşit gazele în generarea de electricitate în UE

Economia zonei euro a crescut neaşteptat în trimestrul patru, evitând recesiunea

ING Hubs România oferă angajaților opțiunea de a lucra 4 zile pe săptămână. Compania vrea să recruteze 200 IT-iști în 2023

Atos România are un nou Country Manager. Diana Sipos preia operațiunile companiei pe plan local

Grupul SoftOne anunţă un parteneriat strategic cu webhotelier|primalres

Serviciu de streaming SkyShowtime va fi disponibil din 14 februarie în România. Cât costă și ce filme poți vedea

Fred Monteiro, BAT: Strategia noastră se bazează pe construirea unui viitor mai bun

FT: Twitter lucrează pentru a introduce plăţi pe platformă

Burduja: Guvernul va aproba cadrul de management şi stocare a datelor în platforma de cloud guvernamental

Fondul suveran al Norvegiei raportează pierderi record de 164,4 miliarde de dolari, în 2022

Tanczos Barna: Bugetul AFM-aprobat la 15 februarie. Programul privind panourile fotovoltaice va beneficia de 3 miliarde de lei

Peste 80 % dintre angajatori au o prezenţă la birou de mai puţin de jumătate dintre salariaţi într-o zi de lucru - sondaj

Peste 80 % dintre angajatori au o prezenţă la birou de mai puţin de jumătate dintre salariaţi într-o zi de lucru – sondaj

O nouă scădere pentru ROBOR. Cele mai mici valori din iulie 2022 şi până acum - 31.01.2023

O nouă scădere pentru ROBOR. Cele mai mici valori din iulie 2022 şi până acum – 31.01.2023

Tanczos Barna: Prima de casare acordată prin Programul

Tanczos Barna: Prima de casare acordată prin Programul „Rabla clasic” va creşte cu 15%

Boloş: Beneficiarii ajutorului pentru încălzire vor putea efectua plăţile şi online

Ciucă: Asigurăm cheltuirea a aproximativ 210 milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea unor spitale

România a împrumutat de pe pieţele externe 2 miliarde euro, prin redeschiderea unor emisiuni de obligaţiuni

Sorin Roibu, Managing Partner la Arthur Hunt România: Companiile trebuie să își simplifice procesele interne de recrutare și să le adapteze la realitatea pieței muncii de azi

Recensământ - Care sunt cele mai

Recensământ – Care sunt cele mai „tinere” judeţe din România, unde sunt cei mai puţini şomeri şi cel mai mare grad de ocupare