Economistul şef al BNR, Valentin Lazea: politica europeană de devalorizare a euro ar putea escalada războiul comercial cu SUA
Banca Centrală Europeană (BCE) a reluat, în această vară, retorica privind necesitatea unei noi runde de relaxare cantitativă, adică de expandare a bilanțului propriu prin emisiune de bani, în schimbul achiziționării unor titluri de valoare, îşi începe ecomistul şef al BNR, Valentin Lazea, expunerea.
Scăderea continuă a dobânzilor, chiar până în teritoriul negativ, ar putea fi percepută ca o încercare de a devaloriza euro față de alte valute și a impulsiona, pe această cale, exporturile Eurozonei.
El spune că există două argumente nemărturisite public pentru relaxarea cantitativă, dar care ar putea fi văzute ca justificare a relaxării: necesitatea de a stimula exportul zonei euro printr-o devalorizare, respectiv supraîndatorarea unor state, firme și gospodării.
În sprijinul relaxării, BCE ar aduce o serie de argumente transparente – o rată a inflației situată sub țintă; un ritm de creștere economică nesatisfăcător – dar și argumente care rămân învăluite în umbră enumerate mai sus.
El subliniază că încadrarea în ținta de inflație reprezintă singurul obiectiv statutar al BCE. Nici unul din celelalte obiective, transparente sau opace (stimularea creșterii economice, reducerea supra-îndatorării, stimularea exportului) nu constituie obiective statutare pentru respectiva instituție. Ea a ajuns să le urmărească prin omisiune, întrucât celelalte autorități publice, îndrituite să le gestioneze, nu și-au făcut datoria.
În termeni legali, BCE nu ar trebui să se preocupe de stimularea creșterii economice, aceasta fiind de competența guvernelor naționale, prin politici structurale și fiscal-bugetare. Cu toate acestea, în ultimii ani BCE a manifestat un activism deosebit în domeniu, ajungând să fie percepută ca unicul actor („the only game in town”).
Economistul demonstrează că la nivelul Eurozonei în ansamblu, o stimulare suplimentară a exporturilor pare nenecesară și chiar nocivă. Şi explică mai departe care ar fi partea nocivă a acestei politici.
Sfidarea Americii
O încercare a Eurozonei de a-și spori excedentul extern nu ar face decât să învenineze relațiile transatlantice, oferind administrației mercantiliste a SUA un nou prilej pentru a amplifica războiul comercial, crede Lazea.
Puteţi citi aici integral cele trei articole scrise de Valentin Lazea pe pagina de opinii a Băncii Naţionale a României:
Continuarea relaxării cantitative: cât de justificată este (I)
Continuarea relaxării cantitative: cât de justificată este (II)
Continuarea relaxării cantitative: cât de justificată este (III)