Ecuadorul reclamă din nou libera trecere pentru Assange

Economica.net
07 09. 2012
assange_25673800_56471100

‘Cerem astăzi Marii Britanii să respecte decizia ecuadoriană şi să acorde liberă trecere pentru a termina cu acest impas’, a declarat ministrul.

La 16 august, Ecuadorul a acordat azil fondatorului WikiLeaks, refugiat de la 19 iunie la ambasada sa de la Londra pentru a evita extrădarea în Suedia în cadrul unui caz de viol pe care acesta îl neagă vehement. Însă Marea Britanie refuză să îi permită lui Assange să părăsească liber misiunea diplomatică ecuadoriană.

Militantul australian, în vârstă de 41 de ani, se teme că va fi transferat ulterior în SUA, unde ar urma să fie judecat pentru spionaj după difuzarea a 250.000 de telegrame diplomatice americane, riscând o pedeapsă cu moartea, potrivit acestuia.

Cu o liberă trecere din Londra, ‘îi protejăm viaţa, care este supusă unui risc grav dacă nu dăm dovadă de raţiune şi bunăvoinţă’, a adăugat Ricardo Patino, amintind că Quito a ‘studiat minuţios’ acest caz.

Marţi, ministrul a dat asigurări că discuţiile cu Londra vor fi reluate în cursul acestei săptămâni, după un apel al omologului său britanic William Hague la reluarea dialogului ‘cât mai repede posibil’.A