Eddie Murphy refuză să prezinte Gala Premiilor Oscar

Economica.net
10 11. 2011

Regizorul şi producătorul Brett Ratner, care urma să producă cea de-a 84-a gală a premiilor Oscar, a fost nevoit să renunţe la acest proiect, după o polemică apărută în presa americană din cauza unor afirmaţii homofobe pe care le-a făcut recent.

Într-un comunicat emis de Academia de film americană, Eddie Murphy  care joacă în filmul „Tower Heist”  a declarat că era nerăbdător să prezinte gala: „Aşteptam cu nerăbdare să fac parte dintr-un spectacol pe care echipa de producţie şi scenariştii au început de curând să îl conceapă, dar sunt sigur că noua echipă va face şi ea o treabă bună„.

Academia de film americană a anunţat că înlocuitorul lui Brett Ratner va fi Brian Grazer, considerat un „stâlp” al producţiei cinematografice de la Hollywood.

Brian Grazer a produs multe filme de succes, precum „Sirena îndrăgostită/ Splash”, „Apollo 13”, „O minte sclipitoare/ A Beautiful Mind”, „Codul lui Da Vinci/ Da Vinci Code” şi „Frost/ Nixon”, dar şi „Tower Heist” al regizorului Brett Ratner.

Numele artistului care îl va înlocui pe Eddie Murphy nu a fost deocamdată dezvăluit.

Cea de-a 84-a gală a premiilor Oscar va avea loc pe 26 februarie, la Los Angeles. Nominalizările vor fi anunţate pe 24 ianuarie.