Eden Springs negociază preluarea La Fântâna
„Comentariul meu cu privire la aceasta informaţie este no comment”, a afirmat directorul general al companiei La Fântâna, Mihai Matyas, contactat de MEDIAFAX.
El a refuzat să răspundă la orice întrebare despre o eventuală tranzacţie, explicând că astfel de discuţii se poartă doar la nivelul acţionariatului.
Surse din piaţă declarau în luna februarie pentru MEDIAFAX că firma La Fântâna, deţinută de fondul de investiţii polonez Innova Capital, va fi scoasă la vânzare în acest an, iar valoarea tranzacţiei era estimată atunci la peste 50 de milioane de euro.
Anul 2012 a fost unul foarte bun pentru companie, potrivit lui Matyas, cu creşteri de două cifre ale vânzărilor. Creşterea a provenit în primul rând din dezvoltarea „neaşteptat de bună” a diviziei de purificatoare de apă.
„Compania se poziţionează ca a treia firmă de coolere ca mărime din Europa Centrală şi de Sud-Est, după Eden Springs şi Nestle Waters”, a afirmat directorul La Fântâna.
El estimează că vânzările companiei vor ajunge în acest an la 25 de milioane de euro, faţă de 21 de milioane de euro anul trecut.
Purificatoarele reprezintă circa 25% din vânzările companiei, faţă de acum doi ani, când vânzările acestor aparate erau la jumătate.
„Există o presiune mare asupra preţurilor şi acestea tind să crească, pentru că în acest business influenţa logisticii are o pondere foarte mare. Logistică reprezintă cea mai costisitoare parte a cheltuielilor şi depinde în mare parte de preţul combustibililor, care a crescut incredibil în ultimii doi ani. A crescut şi preţul plasticului din care se fac bidoanele şi cel al metalelor din care se fabrică aparatele”, a explicat Matyas.
Piaţa de apă în sistem watercooler (apă îmbuteliată în bidoane de 19 litri) reprezintă, potrivit lui Matyas, aproximativ 10% din totalul de apă îmbuteliată în România. Astfel, piaţa este estimată la 130 de milioane de litri, ceea ce în bani s-ar traduce prin vânzări de 34-35 de milioane de euro.
În România funcţionează peste 100.000 de aparate watercooler.
„Noi avem o cotă de piaţă de 66%. La sistemul de purificatoare, cota noastră de piaţă este de peste 90%”, a afirmat directorul La Fântâna.
În mai 2007, fondul de investiţii Innova Capital, cu sediul central la Varşovia, a cumpărat 92% din acţiunile grupului La Fântâna de la fondul Oresa Ventures şi de la Cristian Amza într-o tranzacţie de 35 de milioane de euro.
La Fântâna este prezentă pe piaţa din România de peste zece ani şi este furnizor de apă îmbuteliată în sistem watercooler pentru companii şi mediul rezidenţial. Compania are circa 600 de angajaţi în România şi deţine două fabrici, la Bucureşti şi Sibiu.
Eden Springs, înregistrată în Elveţia, înglobează operaţiunile europene ale companiei israeliene Mayanot Eden. Grupul distribuie şi vinde ape minerale sub mărcile Eden (Europa) şi May Eden (Israel), fiind specializată în echiparea clădirilor de birouri cu water coolere.
Eden Springs este prezentă pe 16 pieţe europene, inclusiv Polonia şi ţările baltice. Compania aprovizionează din acest an cu apă minerală sediul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, din Geneva.
Mayanot Eden este listată la Tel Aviv.
Grupul israelian a fost fondat de omul de afaceri Ron Naftali, care deţine împreună cu familia sa 64,6% din acţiuni, potrivit datelor afişate pe site-ul bursei de la Tel Aviv. Fondul Och-Ziff Capital Management Group, din New York, are un pachet de 10,1%.
Eden s-a extins în Europa în 1997, în Polonia, iar doi ani mai târziu şi-a început activităţile în Elveţia, unde a stabilit sediul operaţiunilor europene.
Mayanot Eden a înregistrat anul trecut venituri de 1,23 miliarde şekeli (aproximativ 250 milioane euro la cursul de joi), cu un profit brut de 863,8 milioane şekeli (173,7 milioane euro). Rezultatul net s-a constituit însă într-o pierdere de 86,22 milioane şekeli (17 milioane euro), potrivit datelor raportate bursei de la Tel Aviv.