Edenred este primul emitent care a început distribuirea cardurilor sociale acordate în programul național „Sprijin pentru România”

Edenred România este primul emitent care a început pe 9 iunie livrarea către Poșta Română a primei tranșe a cardurilor sociale pentru produse alimentare și mese calde oferite în programul național „Sprijin pentru România”, cu șase zile în avans față de termenul asumat contractual, respectiv 15 iunie, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - joi, 09 iun. 2022, 17:46
Edenred este primul emitent care a început distribuirea cardurilor sociale acordate în programul național „Sprijin pentru România”

În următoarele săptămâni, conform graficului de livrări asumat de Edenred, aproape 900.000 de persoane din regiunile Nord-Est (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui) și Sud-Muntenia (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman) vor intra în posesia cardurilor Edenred.

Tichetele sociale oferite pe suport electronic au o valoare nominală de câte 250 lei, se acordă o dată la două luni până la finalul anului și sunt destinatate pentru achiziționarea de produse alimentare și mese calde. Pe măsură ce se livrează cardurile, se vor face mai multe încărcări până când toți beneficiarii și-au primit prima alocație.

„Edenred susține activ comunitățile locale, atât prin proiecte proprii, cât și prin implicarea în programe guvernamentale, iar participarea în programul național „Sprijin pentru România” este în linie cu angajamentul nostru de a contribui la creșterea calității vieții oamenilor, cu atât mai mult acum, când traversăm cu toții o perioadă dificilă. Ne-am alăturat acestei misiuni și ne-am mobilizat toate resursele, atât la nivel național, cât și la nivel european, pentru a putea emite într-un termen atât de scurt o cantitate impresionantă de carduri. S-au făcut eforturi foarte mari, cu atât mai mult cu cât ne aflăm într-o perioadă de criză globală a chip-urilor (semiconductori), dar știm că toate aceste eforturi sunt menite să vină în ajutorul persoanelor care au mare nevoie de tot sprijinul nostru”, a declarat Codruț Nicolau, director general, Edenred România şi Benefit Systems.

Toate cardurile Edenred Social pentru Alimente vor fi oferite posesorilor, însoțite de o scrisoare informativă cu detalii despre obiectivul programului, dar și despre valabilitate și condiții de utilizare a cardurilor.

„Dincolo de angajamentele pe care ni le-am asumat, ne dorim să facem mai mult: vrem ca beneficiarii cardurilor sociale Edenred să aibă la îndemână toate informațiile necesare pentru a putea utiliza cu ușurință sumele. Astfel, în baza unui parteneriat între Edenred și Poșta Română, beneficiarii cardurilor Edenred vor primi prin intermediul factorilor poștali și o listă cu comercianții care acceptă la plată aceste carduri. Listele complete ale comercianților parteneri se vor regăsi și pe site-ul nostru, dar pentru că este posibil ca nu toți beneficiarii să aibă acces la internet, ne-am dorit să le transmitem și în format fizic”, a mai spus Codruț Nicolau.

Cardurile pot fi utilizate doar pentru achiziționarea de produse alimentare și mese calde. În cele două regiuni pentru care Edenred emite carduri, rețeaua de parteneri numără peste 15,000 de magazine, o mobilizare impresionantă a micilor comercianți, care s-au alăturat rețelei în doar câteva săptămâni. Comercianţii care doresc să se alăture proiectului se pot înscrie pe pagina Înscriere comerciant rețeaua Edenred | Edenred sau la adresa de e-mail [email protected].

„Avem deja experiența implementării cu succes a unui program social prin intermediul tichetelor pe suport electronic: este vorba despre Programul „Mese Calde”, al căror beneficiari au fost 300,000 de persoane cu venituri modeste, cu vârsta de peste 75 de ani, precum și persoane fără adăpost. Programul este considerat un exemplu de bune practici de către Comisia Europeană, iar impactul său a fost semnificativ: peste 2,000 de POS-uri instalate în mediul rural în doar câteva luni, bătrânii au învățat să utilizeze un card pentru prima dată cu ajutorul primarului, al copiilor sau al livratorului, micii comercianți au făcut angajări suplimentare, iar unii chiar și-au crescut veniturile cu 10-15% față de anul 2019. Încurajez pe toată lumea să vadă mărturiile beneficiarilor acestui program, pentru că sunt impresionante: www.youtube.com/watch?v=E6vbEZwAF1Q. Suntem convinși că și programul actual „Sprijin pentru România” va avea un impact pozitiv considerabil”, a precizat directorul Edenred România.

Despre Edenred

Edenred este lider de piaţă ca platformă de servicii şi plăţi şi este partenerul de zi cu zi al întregului ecosistem al pieţei muncii, conectând peste 50 de milioane de angajaţi şi 2 milioane de comercianţi parteneri prin intermediul a peste 900.000 de clienţi corporativi în 46 de ţări.

Edenred oferă soluţii de plată cu destinaţii specifice pentru alimentaţie (tichete de masă), vacanta, flote auto şi mobilitate (soluţii multi-energy, mentenanţă, taxe de drum, parcări şi vouchere de transport), stimulente (vouchere şi carduri cadou, platforme dedicate angajaţilor) şi plăţi corporative (carduri de plată virtuale). Edenred sprijina de asemenea fenomenul cultural prin cardurile culturale.

În concordanţă cu misiunea grupului, „Enrich connections. For good.”, aceste soluții sporesc bunăstarea și puterea de cumpărare a utilizatorilor. Îmbunătățesc atractivitatea și eficiența companiilor și animă piața muncii și economia locală. De asemenea, favorizează accesul la o alimentație mai sănătoasă, produse mai sustenabile și soluții de soft mobility.

 

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...