Edenred şi Sodexo Pass – firme emitente de tichete – au avut marjă de profit net de peste 66% în 2022, iar Up Romania – de peste 37%. Afacerile celor trei firme au crescut cu peste 40% anul trecut

Guvernul are în plan acordarea sumelor aferente tichetelor de masă şi altor tipuri de tichete şi în numerar, nu doar pe card, reiese din cele mai noi variante ale proiectele de OUG pregătite de executiv, obţinute de Economica.net. Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înţeles că măsura vizează firmele emitente de tichete de masă care au comisioane cumulate de 6% şi obţin “profit excepţional”. O analiză Economica.net arată că Edenred a avut în România profitabilitate netă de peste 66% în 2022, cu peste 13 puncte procentuale mai mare decât în 2021, Sodexo Pass România a avut profitabilitate netă de peste 71% în anul 2022, cu peste 24 de puncte procentuale mai mare decât în 2021, iar Up Romania a realizat marjă de profit net de peste 37% în anul 2022, cu peste 16 puncte procentuale mai mare decât în anul 2021.
Cristina Şomănescu - mar, 12 sept. 2023, 22:21
Edenred şi Sodexo Pass – firme emitente de tichete – au avut marjă de profit net de peste 66% în 2022, iar Up Romania – de peste 37%. Afacerile celor trei firme au crescut cu peste 40% anul trecut

Context

Guvernul propune acordarea sumelor aferente tichetelor de masă, tichetelor de creşă, tichetelor culturale şi în numerar, nu doar pe card, reiese din cele mai noi variante ale proiectelor de OUG la care lucrează executivul, obţinute de Economica.net.

Motivul invocat de premier pentru adoptarea acestei măsuri: profitul „excepţional” al unor firme emitente de tichete.

“Este o propunere (de acordare a sumelor aferente tichetelor de masă în numerar şi nu pe card – nota redacţiei), pentru că companiile care emit aceste tichete au ajuns totuşi la un comision destul de mare, din punctul meu de vedere, 3% la emitere, 3% la colectare, din informaţiile pe care le am eu. Dacă nu înţelegem că nu putem să avem profit excepţional şi poate şi încadrat cu 1% şi avem 2 angajaţi, eu astfel de şmecherii nu le mai accept şi atunci voi lăsa alternativă. Nu vorbim de voucherele de vacanţă, acelea vor fi emise şi vom încerca prin Poşta Română, vedem, prin sistemul public”, a spus premierul luni, 11 septembrie, conform Agerpres.

Pe lista Ministerului de Finanţe privind emitenţii de tichete, în vigoare la 25 august 2023, apar firmele Edenred Romania, Sodexo Pass România, Up România, autorizate să emită pe suport electronic tichete de masă, cadou, vouchere de vacanţă, tichete culturale, precum şi mai multe tipuri de tichete sociale.

O analiză Economica.net arată că fiecare dintre cele trei firme autorizate să emită tichete, inclusiv tichete de masă, a înregistrat creşteri cu cel puţin 40% ale cifrei de afaceri nete în anul 2022 faţă de nivelurile avute în anul 2021. De asemenea, fiecare dintre emitenţii de tichete Edenred România şi Sodexo Pass România a avut marjă de profit net de peste 60% în 2022, în creştere faţă de valorile indicatorului din 2021, potrivit analizei Economica.net.

Economica.net a solicitat celor trei emitenţi de bilete de valoare punctul de vedere despre declaraţia premierului Ciolacu referitoare la comsioanele încasate de aceste firme. Iată răspunsul primit de Economica.net din partea Asociaţiei Profesionale a Emitenţilor de Tichete: „Am urmărit și suntem la curent cu declarațiile făcute de prim-ministrul Marcel Ciolacu în ceea ce privește măsurile propuse în privința tichetelor de masă și a industriei de tichete, în general. Înțelegem aceste declarații ca pe o invitație la dialog, căreia ne dorim să îi dăm curs, pentru a discuta transparent și deschis despre toate aspectele menționate, dar și pentru a clarifica orice neînțelegeri referitoare la industria de tichete din România”.

De asemenea, Economica.net a întrebat cei trei emitenţi de tichete care au fost motivele creşterii substanţiale a cifrei de afaceri şi a profitului în anul 2022. Nu am primit răspuns la aceste întrebări.

Edenred România a avut profitabilitate netă de peste 66%, cu peste 13 puncte procentuale mai mare decât în 2021, şi afaceri nete de peste 212 milioane de lei în anul 2022, cu peste 44% mai mari decât în 2021, arată analiza Economica.net.

Edenred România a avut cifră de afaceri netă de 212,96 de milioane de lei în anul 2022, cu 44,88% mai mare decât cea din anul 2021. Emitentul de bilete de valoare a avut marjă de profit net de 66,58% în anul 2022, cu peste 13 puncte procentuale mai mare decât cea obţinută în anul 2021, arată analiza Economica.net pe baza bilanţurilor societăţii.
Firma a obţinut aceste rezultate cu un număr mediu de 149 de salariaţi în anul 2022, în scădere cu doi oameni, pe statele de plată, faţă de nivelul indicatorului din anul 2021.

Sodexo Pass România a avut profitabilitate netă de peste 71% în anul 2022, cu peste 24 de puncte procentuale mai mare decât în 2021, şi afaceri nete de peste 172 de milioane de lei în 2022, cu circa 42% mai mari decât în 2021, conform analizei Economica.net.

Sodexo Pass România a avut cifră de afaceri netă de 172,2 milioane de lei în anul 2022, cu aproape 42% mai mare decât cea din anul 2021. Firma a avut marjă de profit net de 71,61% în anul 2022, cu peste 24 de puncte procentuale mai mare decât cea realizată în anul 2021, arată analiza Economica.net pe baza bilanţurilor societăţii. Firma a lucrat cu un număr mediu de 218 salariaţi în cursul anului 2022, cu 16 oameni, în plus, pe statele de plată faţă de nivelul indicatorului din anul 2021.

Up România a realizat profitabilitate netă de peste 37% în anul 2022, cu peste 16 puncte procentuale mai mare decât în anul 2021, şi afaceri nete de peste 139 de milioane de lei, cu peste 69% mai mari decât în 2021.

Up România a avut cifră de afaceri netă de 139,2 milioane de lei în anul 2022, cu peste 69% mai mare decât cea din anul 2021. Emitentul de tichete a avut marjă de profit net de 37,73% în anul 2022, cu peste 16 puncte procentuale mai mare decât cea realizată în anul 2021, arată analiza Economica.net.
Firma a lucrat cu un un număr mediu de 157 de angajaţi pe parcursul anului 2022, în scădere cu patru oameni, pe statele de plată, faţă de valoarea indicatorului din 2021.

Economica.net nu face judecăţi de valoare cu privire la oportunitatea sau moralitatea acordării tichetelor de valoare pe suport electronic de către emitenţii de bilete de valoare.

Sursă foto: pagina oficială a companiei Edenred Romania.

Precizare

Băncile Unicredit Bank şi Banca Transilvania sunt autorizate de Ministerul de Finanţe ca emitenţi de tichete de masă pe suport electronic. Băncile nu au fost incluse în analiza noastră pentru că nu avem date comparabile cu cele ale emitenţilor de bilete de valoare analizaţi în articol, cu privire la valoarea cifrei de afaceri, dar şi pentru că această activitate (de a emite tichete de masă) nu e una de bază care contribuie semnificativ la rezultatele financiare ale băncilor.

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ciclonului Chido au fost evacuaţi la bordul unei aeronave......
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama ...
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
Programul Alimentar Mondial (PAM) a denunţat duminică faptul că, din luna octombrie, a cerut Israelului de 101 ori să ...