Ședința de astăzi a Bursei de Valori București s-a închis în creștere pe toți indicii

Bursa de Valori Bucureşti a închis marţi în creştere pe toţi indicii, dar valoarea totală a tranzacţiilor a înregistrat o scădere cu peste 27% faţă de şedinţa anterioară, până la 37,95 milioane de lei (7,81 milioane de euro), relatează Agerpres.
Economica.net - mar, 15 sept. 2020, 16:15
Ședința de astăzi a Bursei de Valori București s-a închis în creștere pe toți indicii

Tranzacţiile cu acţiuni au totalizat 35,41 milioane de lei, respectiv 7,29 milioane de euro.

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,36%, până la valoarea de 9.401,96 puncte, BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un avans de 0,38%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus cu 0,29%.

De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o apreciere de 0,27%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a urcat cu 0,25%.

Indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o apreciere de 0,29%.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Banca Transilvania au generat tranzacţii în valoare de 19,02 milioane de lei, urmate de Fondul Proprietatea, cu 5,12 milioane de lei, şi şi SN Nuclearelectrica cu 1,87 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Socep, în creştere cu 9,46%, UAMT (+3,16%) şi Compa SA (+2,27%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Electroputere (-10%), Sinteza (-3,2%), şi Turism Felix (-2,94%).

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Ce ştim până acum despre propunerea pentru premier şi rocada guvernamentală
Noul Guvern – Ce ştim până acum despre propunerea pentru premier şi rocada guvernamentală
Ilie Bolojan are cele mai mari şanse să fie propunerea pentru postul de premier al noului guvern. De asemenea, ipoteza unei rocade guvernamentale este din ce în ce mai vehiculată, conform......
Taxarea inversă generalizată ar împinge colectarea TVA către peste 600.000 de operatori economici, ceea ce poate conduce la colaps, fiind imposibil de controlat – consultant fiscal
Taxarea inversă generalizată ar împinge colectarea TVA către peste 600.000 de operatori economici, ceea ce poate conduce ...
Conform scenariului taxării inverse generalizate, TVA nu se mai colectează deloc pe lanțul de tranzacții urmând a fi ...
De ce cred prosumatorii că România va avea printre cele mai mari prețuri la energie în Europa?
De ce cred prosumatorii că România va avea printre cele mai mari prețuri la energie în Europa?
Românii vor plăti, după liberalizare, printre cele mai mari prețuri la energie electrică din Europa, se arată într-o ...
Negociatorii din UE şi SUA discută la G7 despre taxele vamale – Bloomberg
Negociatorii din UE şi SUA discută la G7 despre taxele vamale – Bloomberg
Comisarul pentru pentru comerţ şi securitate economică, Maros Sefcovic, ar urma să se întâlnească cu reprezentantul ...