Ediţia de toamnă a programului ‘Litoralul pentru Toţi’ începe la 1 septembrie

Ediţia de toamnă a programului 'Litoralul pentru Toţi' debutează la 1 septembrie, au anunţat, luni, Asociaţia Litoral-Delta Dunării (ALDD) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres. 
Economica.net - lun, 29 aug. 2016, 15:09
Ediţia de toamnă a programului 'Litoralul pentru Toţi' începe la 1 septembrie

‘Programul special ‘Litoralul pentru Toţi’ suscită, de la an la an, un interes crescut din partea turiştilor, cărora le venim în întâmpinare cu sejururi în extrasezon pe litoralul românesc, la cele mai avantajoase preţuri. Pentru a veni în sprijinul turiştilor, lansarea acestei ediţii beneficiază de aceleaşi tarife maximale recomandate în ediţia de primăvară, în funcţie de categoria de hotel. Ca şi la ediţia precedentă, turiştii beneficiază de o opţiune suplimentară: Litoralul pentru toţi – varianta All Inclusive, care asigură toate cele 3 mese – servite în regim bufet, băuturi incluse, acces gratuit la locuri de joacă pentru copii, piscine, şezlonguri şi umbrele pe plajă’, se arată în comunicat.

Pentru sudul litoralului, respectiv staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche, tarifele sunt chiar mai mici faţă de nordul litoralului românesc.

‘Ne aşteptăm la un număr de turişti mai mare în acest an, faţă de ediţiile anterioare, întrucât acest sezon este unul de record în vânzări şi imagine pozitivă, comparativ cu ultimii ani. Agenţiile de turism care participă la realizarea programului ‘Litoralul pentru Toţi’ au primit cereri pentru astfel de vacanţe cu mult timp înainte de lansarea acestuia. În plus, avem în continuare evenimente pregătite pentru această perioadă, iar vremea se anunţă foarte bună în continuare’, a declarat Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării.

Potrivit acesteia, şi la această ediţie, voucherul de atracţii le va permite turiştilor să aleagă dintre mai multe obiective turistice renumite din judeţ – Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, Muzeul de Artă, Muzeul Militar Constanţa, Monumentul Adamclisi, Cetatea Histria. De asemenea, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii oferă tarife reduse pentru turiştii care vin pe litoral în această perioadă, a adăugat ea.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...