EDP ​​plănuiește ca până în 2030 să dețină capacități de producție din hidrogen verde de 1,5 GW de energie

EDP a anunțat pe data de 9 noiembrie la la conferința ONU privind schimbările climatice (COP26) că-si asumă angajamentul H2Zero inițiat de Consiliul Mondial al Afacerilor pentru Dezvoltare Durabilă (WBCSD) pentru a accelera dezvoltarea hidrogenului regenerabil la scară globală. H2Zero își propune să accelereze dezvoltarea și producția de hidrogen regenerabil până la sfârșitul acestui deceniu și să o facă parte esențială a viitorului sistem energetic net-zero.
Ion Dobreanu - J, 11 nov. 2021, 18:37
EDP ​​plănuiește ca până în 2030 să dețină capacități de producție din hidrogen verde de 1,5 GW de energie

EDP este una dintre cele 28 de companii energetice mari care și-au asumat angajamentul H2Zero

Prin alăturarea la acest angajament, EDP își consolidează planul de a renunța la producția de cărbune până în 2025 și de a fi complet verde până în 2030 și crede că acești pași sunt decisivi pentru procesul de tranziție energetică care are nevoie să fie de urgență accelerat, se specifică în comunicatul transmis de companie.

Totodată, compania își consolidează obiectivele Planului său Strategic, care preconiza deja investiții în producția a 250 MW de electrolizoare din surse regenerabile de hidrogen, până în 2025. EDP vrea să investească în producția de hidrogen din surse regenerabile, pentru care va fi decisivă prezența actuală pe care o are pe piețele strategice (precum Peninsula Iberică, SUA sau Brazilia) și în regiunile în care există un context favorabil pentru dezvoltarea acestor tipuri de proiecte, cum este cazul localităților cu resurse solare și eoliene bune, infrastructură care să susțină proiectele, accesul facil la clienți industriali, mediu de reglementare favorabil, printre alte condiții.

„EDP, în calitate de lider al tranziției energetice, este conștient de faptul că lupta împotriva schimbărilor climatice este urgentă și necesită acțiuni imediate. De aceea ne propunem să garantăm 100% a producției de energie din surse regenerabile până în 2030 și luăm măsuri concrete pentru a sprijini decarbonizarea tuturor sectoarelor economiei”, a declarat Miguel Stilwell d’Andrade, CEO al EDP. ”

Hidrogenul verde va juca un rol crucial pentru această cale și nu există timp de pierdut. Acum este momentul pentru consolidarea acestei ambiții și transformarea ei în realitate”, a mai precizat șeful EDP.

Planul de investiții va presupune astfel transformarea vechilor centrale de cărbune în centre de hidrogen, dar și investiția în noi unități de producție. Prin această consolidare a investițiilor, EDP speră să contribuie la o decarbonizare mai mare și mai rapidă a economiei, în special în sectoarele în care procesul de electrificare este mai dificil. Un proces care, așa cum reiterează WBCSD, necesită o colaborare fără precedent între sectorul public și cel privat și definirea unor politici de reglementare clare și stabile.

Potrivit estimărilor Consiliului Hidrogenului, țintele companiilor care aderă la angajamentul H2Zero echivalează cu 25% din potențialul de decarbonizare prin hidrogen până la sfârșitul deceniului. EDP ​​este una dintre aceste 28 de companii (printre care se numără și alte companii energetice precum Iberdrola, Enel, Engie, Shell sau Total) a cărei contribuție va fi decisivă pentru decarbonizarea economiei.

Acest subiect a fost unul dintre punctele cheie de discuție de pe agenda conferinței COP26 care se încheie săptămâna aceasta și care reunește delegații din sute de țări, mii de activiști de mediu, jurnaliști și personalități publice. Hidrogenul a fost unul dintre subiectele dezbătute marți, 9 noiembrie, în cadrul COP26, de ziua dedicată Industriei, prin participarea lui Miguel Setas, membru al consiliului executiv al grupului EDP, la conferința „Trecerea la net zero, un sistem energetic neutru climatic, prin hidrogen.”

Energias de Portugal, S.A. este o companie producătoare de energie la nivel mondial și un lider în ceea ce privește crearea de valoare, inovații și durabilitate. EDP a fost inclusă în indicele Dow Jones Sustainability Index timp de 13 ani la rând.

 

Te-ar mai putea interesa și
Atenționare de călătorie în Bulgaria transmisă de MAE, din cauza restricțiilor de circulația impuse ca urmare a condițiilor meteo
Atenționare de călătorie în Bulgaria transmisă de MAE, din cauza restricțiilor de circulația impuse ca urmare a condițiilor ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria că sunt preconizate restricţionări ale......
Bogdan Ivan: Peste 20.000 de puncte de consum erau nealimentate cu energie în această dimineață. La ora 17, 1.598 de gospodării nu aveau curent
Bogdan Ivan: Peste 20.000 de puncte de consum erau nealimentate cu energie în această dimineață. La ora 17, 1.598 de ...
Peste 20.000 de puncte de consum era nealimentate miercuri dimineaţa în urma fenomenelor meteo extreme, iar la ora 17:00 ...
Magnatul ceh Andrej Babis spune că dacă va reuși să formeze guvernul, va tăia orice sprijin financiar pentru înarmarea Ucrainei
Magnatul ceh Andrej Babis spune că dacă va reuși să formeze guvernul, va tăia orice sprijin financiar pentru înarmarea ...
Oligarhul Andrej Babis, liderul mişcării populiste ANO şi câştigător al alegerilor legislative din Cehia, a anunţat ...
România participă la târgul internaţional de turism TTG Travel Experience de la Rimini, Italia. 15 co-expozanți sunt prezenți la standul țării noastre
România participă la târgul internaţional de turism TTG Travel Experience de la Rimini, Italia. 15 co-expozanți sunt ...
România îşi prezintă oferta turistică la cea mai importantă manifestare expoziţională dedicată profesioniştilor ...