Efectele accidentului de la Centrala de la Cernavodă: România a ajuns să importe curent
În dimineața zilei de vineri, 11 noiembrie, România a importat energie electrică, până la un vârf de 850 MW, iar evenimentul ar putea fi cauzat de întreruperea funcționării Unității 1 de la Cernavodă, au declarat, pentru ECONOMICA.NET, specialiști în domeniul energetic, care au solicitat anonimatul.
Într-adevăr, potrivit graficului referitor la starea sistemului energetic național (date Transelectrica), vineri dimineață la ora 6,35, producția României era de doar 5.964 MW, iar consumul de 6.837 MW. La acea oră, România a importat energie la o putere de 873 MW, adică mai mult de 14% din consumul național, în condițiile în care țara noastră este constant un exportator de electricitate.
Importul a intervenit în condițiile în care una dintre cele două unități ale centralei nucleare de la cernavodă, cu o putere de 700 MW, a fost oprit, încă de miercuri, în urma unui accident generat de condițiile meteo defavorabile. În plus, la acea oră, producția turbinelor eoliene era aproape de zero (15MW). În aceste condiții, cea mai mare parte din consumul național a fost asigurat de producția centralelor pe cărbune – aproape 2.300 MW.
De fapt, în toată noaptea de joi spre vineri, între orele 1 și 7, România a importat energie pentru a-și putea asigura consumul.
„Evident că lipsa a 700 MW din sistem se vede, dar este vorba și despre preț. Noi am avut un preț prea mare pe PZU (Piața pentru Ziua Următoare, adică piața spot a energiei electrice-n.red.), după cum ați văzut nici vântul nu a bătut, iar dealerii au luat din altă parte, de unde era mai ieftin”, a declarat, pentru #economica”, Octavian Lohan, membru al directoratului Transelectrica.
Nuclearelectrica ar trebui să repună în funcțiune Unitatea 1 în această noapte. „Au solicitarea (de oprire-n.red.) până la ora zero. De atunci ar trebui să pornească”, a mai spus Lohan. El este de părere că, odată cu intrarea în sistem a celor 700 MW, dar și cu îmbunătățirea prognozei legate de vânt, prețurile vor fi mai bune, iar România va ajunge din nou exportatator de energie electrică. „Și azi, dacă ne uităm pe toată ziua, este export net” a conchis oficialul Transelectrica.
Nuclearelectrica SA a anunțat acum două zile că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost deconectată, din cauze externe, de la Sistemul Energetic Naţional în după-amiaza zilei de 08 noiembrie 2016, ora 15:37 din cauza avarierii liniei de evacuare putere de 400KV în SEN.
„Această avarie, aparută din cauza vremii nefavorabile din zonă, a produs deconectarea automată a turbogeneratorului Unităţii 1 de la SEN. Ca urmare a reducerii puterii pe fondul deconectării turbogeneratorului de la reţea, specialiştii CNE Cernavodă au constatat necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare care, conform procedurilor centralei, se pot realiza numai cu reactorul în stare oprită.
După finalizarea acestor lucrări, Unitatea 1 va fi reconectată la SEN.
Sistemele centralei funcţionează conform proiectului şi nu există niciun impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului de exploatare, populaţiei şi mediului înconjurător”, se arăta în comunicatul Transelectrica