Efectele crizei pe strada din România cu cinci malluri

12 09. 2015
mall_arad_57345900

AFI Europe, Globe Trade Center, Atrium Centers, Red Management Capital şi Atrium European Real Estate s-au înghesuit pe Calea Aurel Vlaicu din Arad. Au cumpărat terenuri, şi-au făcut planuri şi au anunţat mega investiţii. Cu toate acestea, din cele cinci malluri care ar fi trebuit să se bată pe banii arădenilor, doar trei au fost construite. Iar din cele trei, unul s-a transformat în fabrică, iar altul este scos la vânzare.

Un singur mall a mai rămas cu adevărat în picioare, iar AFI Europe se pregăteşte de construcţia unui parc de retail în loc de mall.

Din cele cinci proiecte de malluri au fost construite doar trei. Primul mall deschis în Arad a fost Armonia, o investiţie a celor de la Red Management Capital, care a fost vândut însă austriecilor de la Immofinanz. La patru ani de la deschide, în 2012, mallul îşi închidea porţile, iar poprietarii anunţu tranformarea acestuia în spaţiu logistic. Compania Leoni Wiring System ocupă aici un spaţiu de 7.000 mp.

La noi ani de la deschiderea Armonia a fost deschis şi Atrium, în martie 2010. Investiţia de 70 de milioane de euro a fost făcută de fondul britanic de investiţii Carpathian (75%) şi o firmă controlată de omul de afacei Michael Israeli (25%). Acum, mallul este deţinut de Granit, firma din Ungaria care a rezultat din vânzarea TriGranit de către Sandor Demjan şi Sandor Csanyi.

A urmat apoi deschiderea, în plină criză, a mallului Galleria, dezvoltat de Globe Trade Center (GTC), şi care acum este scos la vânzare. GTC are de rambursat 27,8 milioane de euro, bani împrumutaţi de la Raiffeisen Bank şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), pentru construcţia mallului din Arad, inaugurat în plină criză, în 2011. În luna iunie a acestui an, GTC a anunţat că şi-a restructurat creditele accesate la BERD pentru mallurile din Arad şi Piatra-Neamţ, o mutare prin care compania poate trece la vânzarea activelor.

CITEŞTE ŞI GTC vinde şi mallul Galleria din Arad

Contactaţi de ECONOMICA.NET, reprezentanţii companiei nu au precizat cine este cumpărătorul mallului din Arad şi spun că aceste date vor fi făcute publice atunci când tranzacţia va fi finalizată.

Mall şi locuinţe AFI la Arad 

AFI Europe România anunţa înainte de criză investiţii de 100 de milioane de euro într-un mall, dar şi spaţii de birouri pe terenul de 80.000 de mp pe care îl deţine în Arad, la 50 de metri de mallul Atrium. Treptat, planurile au fost adaptate, iar compania vrea să demareze anul viitor construcţia unui parc de retail.

„În Arad, planurile de viitor ale AFI Europe România includ dezvoltarea AFI Palace Arad, un parc de retail de 30.000 de mp. Estimăm că vom demara proiectul în 2016, după cum observăm o îmbunătăţire a situaţiei economice din România şi un interes tot mai crescut din partea retailerilor pentru Arad, în special acum când orașul se va confrunta cu o lipsă a spaţiilor de retail, având în vedere situaţia actuală a mallului Galeria Arad„, a declarat pentru ECONOMICA.NET, David Hay, CEO AFI Europe România.

Hipermarketul Cora, ancora în Galleria, şi-a încetat activitatea de la 1 iunie anul acesta, iar închiderea Armonia în 2012 a reprezntat şi închiderea hipermareketul Carrefour.

Parcul de retail AFI Palace Arad va avea o suprafaţă de 30.000 mp şi un magazin de bricolaj. „Pentru moment caracteristicile proiectului rămân aceleaşi, iar orice schimbare va fi anunţată pe măsură ce planurile de investiţii ale companiei evoluează. În orice caz, credem că ar fi propice să includem și o componentă rezidențială în plan”, mai spune Hay.

Un alt mall urma să fie construit de cei de la Atrium European Real Estate, proprietarul Militari Shopping Center din Bucureşti. Compania avea prevăzută o investiţie de 148 de milioane de euro pentru mallul West Gate, care nu a mai fost construit.

„Dezvoltarea unui centru comercial înainte şi după criza economică trebuie să presupună o decizie precaută. Cu toate că piaţa imobiliară este stabilă în acest moment, arătând semne de creştere, este important să se facă o analiză corectă a mediului economic şi să se înţeleagă nevoile principalilor jucători din piaţă. Având în vedere toate cele de mai sus, vedem o oportunitate importantă pentru noi dezvoltarea unui parc de retail în centrul oraşului Arad, care va completa mallul alăturat deja existent – Atrium Center”, mai spune David Hay, CEO AFI Europe România.

În Arad funcţionează trei centre comerciale, inclusiv galeria Real, cu o suprafaţă comercială totală de 77.600 mp. Mallul Galleria a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 1,8 milioane de euro şi o pierdere de 5 milioane de euro, iar Atrium a avut afaceri de 3,7 milioane de euro şi pierderi de 11,7 milioane de euro, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.