Efectele negative ale Brexitului vor fi resimţite de economia britanică în 2017 şi 2018 – comisar european
„Incertitudinile vor avea un efect mult mai palpabil asupra economiei britanice în 2017 şi în 2018”, a declarat Pierre Moscovici, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Bruxelles, după ce a recunoscut că Regatul Unit a avut o evoluţie peste aşteptări imediat după votul din 23 iunie.
Pe ansamblul anului trecut, economia britanică a înregistrat un avans de 2%, cel mai redus ritm de creştere din 2013, şi în scădere faţă de 2,2% în 2015. Pentru acest an, economiştii se aşteaptă la o expansiune de doar 1,2%.
Conform datelor publicate joi de Oficiul Naţional de Statistică (ONS), creşterea PIB-ului Marii Britanii în trimestrul patru din 2016 a depăşit previziunile economiştilor, continuând să sfideze aşteptările privind încetinirea expansiunii în urma votului privind ieşirea ţării din UE.
Creşterea de 0,6% depăşeşte estimarea economiştilor, de 0,5%, şi marchează al 16-lea trimestru consecutiv de avans al economiei britanice. Motorul de creştere al economiei l-a reprezentat sectorul serviciilor, sprijinit de cheltuielile de consum, în timp ce industria şi construcţiile au avut o contribuţie zero, arată datele publicate joi de Oficiul Naţional de Statistică (ONS).
După votul din 23 iunie privind ieşirea Marii Britanii din UE, economia a înregistrat o performanţă peste aşteptări, deşi datele recente arată un posibil declin al cheltuielilor de consum, din cauza deprecierii lirei sterline, care afectează veniturile.
Serviciile, care reprezintă peste 75% din PIB-ul Marii Britanii, au înregistrat un avans de 0,8% în perioada octombrie-decembrie 2016, compensând stagnarea producţiei industriale şi creşterea de doar 0,1% din sectorul construcţiilor.
În ritm anual, Regatul Unit a înregistrat o creştere a PIB-ului de 2,4% în trimestrul patru din 2016, de asemenea peste estimările analiştilor.