Efectul exodului cadrelor medicale: Deficit de 13.000 de doctori în spitalele din ţară

Nu mai puţin de 13.000 de medici lipsesc din spitalele româneşti, în momentul de faţă, ca efect al plecării doctorilor la muncă în străinătate. În aceste condiţii, posturi la Cardiologie, ORL sau Terapie Intensivă rămân neocupate în mai multe oraşe, iar în unele judeţe deficitul se apropie de 50%, potrivit Mediafax.
Economica.net - mie, 17 aug. 2016, 06:11
Efectul exodului cadrelor medicale: Deficit de 13.000 de doctori în spitalele din ţară

O radiografie a sistemului de Sănătate din România arată că nu există judeţ în care să nu fie posturi libere pentru medici. Unele sunt scoase la concurs chiar şi a treia oară, altele sunt acoperite de medicii rămaşi prin ture prelungite. Realitatea arată că mirajul muncii în străinătate a acaparat un sistem care oricum nu era sănătos. Şi chiar dacă văd dezastrul, autorităţile nu cunosc metodele şi nu au pârghiile necesare prin care să oprească exodul medicilor. „Este o hemoragie de medici, dincolo de orice altceva, vom avea o problemă masivă cu exodul medicilor. În niciun sector omul nu este la fel de important precum este în Medicină. Sunt oraşe în care specialităţi întregi nu sunt reprezentate, pur şi simplu nu au medici”, recunoaşte chiar ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

În anul 2015, la nivelul Colegiului Medicilor Cluj au fost înregistrate un număr de 211 cereri pentru obţinerea certificatului profesional curent, necesar exercitării profesiei de medic în afara graniţelor României. „ UMF produce medici, iar ei pleacă. Lipsa de medici s-a văzut în momentul discuţiilor legate de gărzile lunare care trebuie asigurate. Dacă trebuie un medic să facă două gărzi pentru acoperirea graficului de şapte gărzi, rămân cinci gărzi descoperite. Şi s-a ajuns în situaţia anormală ca un medic să facă 10 – 11 gărzi pe lună, peste programul lui, iar mulţi nu mai rezistă, sunt terminaţi, storşi ca lămâia. S-a ajuns la o sclavie a gărzilor”, a declarat Radu Vasile, preşedintele Sindicatului Solidaritatea Sanitară Cluj, pentru agenţia MEDIAFAX.

Citeşte tot reportajul pe Mediafax.

Te-ar mai putea interesa și
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă aprecierea faţă de decizia autorităţilor chineze de a excepta, în perioada 30 noiembrie 2024 (ora 00,00, ora Beijingului) - 31 decembrie 2025 (ora......
CFR anunță redeschiderea linia Stanceni – Lunca Bradului pentru circulaţia trenurilor cu tracţiune Diesel
CFR anunță redeschiderea linia Stanceni – Lunca Bradului pentru circulaţia trenurilor cu tracţiune Diesel
La ora 11:09 s-a redeschis linia Stanceni - Lunca Bradului pentru circulaţia garniturilor cu tracţiune Diesel, iar trenurile ...
ANPIS anunță că 154.159 de persoane au beneficiat în luna octombrie de indemnizații de creștere a copilului
ANPIS anunță că 154.159 de persoane au beneficiat în luna octombrie de indemnizații de creștere a copilului
Numărul persoanelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului a fost, în luna octombrie 2024, de ...
Grupul Bosch va reduce programul de lucru pentru aproape 10.000 dintre angajații săi din Germania
Grupul Bosch va reduce programul de lucru pentru aproape 10.000 dintre angajații săi din Germania
Pe lângă concedierea a mii de angajaţi, gigantul din domeniul ingineriei Robert Bosch va reduce şi orele de lucru pentru ...