Efectul pervers al majorării accizei la carburanţi: statul încasează mai puţini bani decât anul trecut, deocamdată

În condiţiile în care în România sunt cu jumătate de milion de maşini în plus pe străzi, în luna noiembrie, prima în care se văd efectele în buget ale accizei mărite la carburanţi, încasările totale din această taxă sunt mai mici decât acum un an, când acciza era la fel de mare. Minusul este de peste 7%.
Mihai Nicuţ - joi, 28 dec. 2017, 11:01
Efectul pervers al majorării accizei la carburanţi: statul încasează mai puţini bani decât anul trecut, deocamdată

Încasările bugetului general consolidat din accize au fost, în primele 11 luni ale anului, de 24,12 miliarde de lei, cu 873 de milioane mai puţin decât în primele 11 luni ale anului trecut, potrivit execuţiei bugetare pentru 11 luni din acest an, publicată de Ministerul Finanţelor.

Aşadar, în termeni nominali, de la începutul anului până acum încasările din accize sunt cu 3,5% mai mici decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, lucru parţial explicabil prin faptul că tot anul trecut statul a colectat o acciză mai mare la carburanţi- conţinea şi cei şapte eurocenţi pe litru, care au fost scoşi din acciză la 1 ianuarie 2017.

Taxa a fost din nou mărită, în acest an. În data de 15 septembrie, intrau în vigoare noile accize la carburanţi, mai mari cu 16 bani pe litru, decise de Guvern. Două săptămâni mai târziu, intra în vigoare, din nou, o nouă acciză, mai mare tot cu 16 bani pe litru, decisă de Guvern. Înainte de a opera majorarea, ministrul Finanţelor a spus că s-a ales varianta creşterii în două etape tocmai pentru a nu crea şocuri consumatorilor. Efectul cumulat al majorării accizelor a fost, matematic, de 38 de bani pe litrul de acciză şi motorină, în benzinării.
Preţul carburanţilor a crescut, treptat, şi ca urmare a creşterii cotaţiilor internaţionale la produsele petroliere, şi ca urmare, evident, a creşterii taxării. De la începutul lunii iulie şi până la jumătatea lunii decembrie, preţurile au crescut cu până la 19%. Un plin de motorină este mai scump acum cu 42 de lei decât în vară.

A câştigat bugetul de stat din creşterea accizei la carburanţi? Până acum, răspunsul pare a fi: nu cât ar fi trebuit.

În luna noiembrie a acestui an, în care au fost colectate în totalitate noile accize la carburanţi, mărite, încasările totale ale statului din această sursă (accizele la carburanţi reprezintă grosul încasărilor, urmate de cele la ţigări şi băuturi) au fost de 2,19 miliarde lei.

În aceeaşi lună a anului trecut, încasările din accize au fost de 2,37 miliarde lei, când acciza conţinea cei şapte eurocenţi, scoşi la 1 ianuarie 2017 şi reintroduşi în septembrie şi octombrie 2017.
Deci, comparând aceeaşi lună din cei doi ani, când s-a aplicat acelaşi nivel de taxare, încasările sunt mai mici, în noiembrie 2017, cu circa 180 de milioane de lei – o scădere de circa 7%.

Asta în condiţiile în care consumul a crescut, dacă luăm în calcul că, în primele 11 luni ale anului, s-au înmatriculat aproape jumătate de milion de maşini second hand – 474.000, mai precis.

Citeşte şi:

Efectul scumpirii accelerate a carburanţilor: un transportator câştigă 500 de lei dacă face plinul unui singur tir în Bulgaria

Transportatorii români ameninţă cu proteste

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) a emis în data de 6 decembrie un comunicat în care solicită Guvernului să revină la nivelul accizei din luna august şi anunţă că, începând cu luna ianuarie, va începe acţiuni de protest.

„Preţurile carburanţilor urcă vertiginos în timp ce Guvernul evită să comunice două adevăruri: încasările din acciza aferentă carburanţilor au scăzut exact cum s-a întâmplat şi în perioada 2014-2016, preţurile la raft au crescut chiar dacă transportatorii nu au transferat în tarif creşterea costurilor operaţionale. După trei luni de la intrarea în vigoare a celei mai proaste modificări fiscale, Guvernul nu a oferit pieţei de transport un răspuns clar cu privire la returnarea accizei şi se bazează în continuare pe consumul pieţei active în condiţiile în care peste 90% din motorina utilizată de transportul internaţional este alimentată din surse aflate în afara graniţelor României”, potrivit FORT.

În comunicat se mai spune că FORT a aşteptat un răspuns din partea Guvernului, chiar şi unul negativ, dar guvernanţii au evitat să răspundă.

„La solicitarea membrilor FORT, începând cu luna ianuarie 2018, vor fi organizate proteste pe modelul consacrat al celor din 2016, ce au condus la modificarea legii RCA, proteste la care sunt aşteptaţi toţi consumatorii de carburant ce suferă din cauza preţurilor uriaşe de la pompă. Blocajul instituit de Guvern în raport cu acest subiect confirmă încă odată faptul că interesul faţă de mediul privat şi problemele acestuia este 0 şi pentru actualul Cabinet”, conform documentului citat.

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat sâmbătă că livrările de energie către Ungaria prin Ucraina vor deveni din ce în ce mai dificile şi că "este mai bine să presupunem că nimic nu va......
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, ca urmare ...
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut, în primele nouă luni din 2024, cu 6,1%, comparativ cu perioada ...
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Premierul ungar Viktor Orban a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, cu referire la recenta ...