Cazurile de gripă aviară ar putea să se înmulţească din nou în primăvară – EFSA

Extinderea rapidă a gripei aviare în rândul efectivelor de păsări din Europa a început să încetinească, însă numărul cazurilor ar putea să se înmulţească din nou pe măsură păsările sălbatice vor migra în timpul primăverii, a avertizat luni Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA), transmite Bloomberg.
AGERPRES - lun, 13 mart. 2023, 15:17
Cazurile de gripă aviară ar putea să se înmulţească din nou în primăvară - EFSA

Numărul focarelor săptămânale de gripă aviară înregistrate în ultimele trei luni a scăzut comparativ cu vârful atins în noiembrie, susţine EFSA într-un raport comun elaborat cu Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor şi Laboratorul European de Referinţă pentru Gripă Aviară. Împreună cu numărul cazurilor identificate în rândul păsărilor sălbatice, în luna ianuarie a acestui an au fost descoperite cu o treime mai puţine focare de gripă aviară comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut.

Aceste informaţii ar putea oferi o gură de oxigen pentru preţurile de consum la ouă şi carne de pasăre, care au crescut exploziv anul trecut, pe măsură ce fermele de păsări au fost lovite de virusul gripei aviare iar producătorii s-au confruntat cu costuri mai mari la nutreţuri şi energie.

Cu toate acestea, cele trei agenţii au avertizat că răspândirea gripei aviare ar putea să se accelereze în curând.

Cazurile de gripă aviară identificate în rândul pescăruşilor au înregistrat o creştere neaşteptată în perioada decembrie-martie, în special în Franţa, Belgia, Ţările de Jos şi Italia, potrivit raportului menţionat. Aceasta ar putea creşte riscul de infecţie pentru păsările domestice, care în mod frecvent contactează boala de la păsările sălbatice, pe măsură ce coloniile de păsări sălbatice se vor extinde spre interiorul continentului în lunile următoare şi se vor suprapune cu zonele unde se află fermele de păsări domestice.

Totuşi, cele trei agenţii au apreciat că riscul pentru publicul larg rămâne unul redus. Cazurile recente descoperite la unele mamifere, precum vulpile din Franţa, au avut loc în rândul animalelor care vânează sau se hrănesc cu păsări sălbatice.

Gripa aviară este o boală virală foarte contagioasă, care apare în principal la păsările de curte şi la păsările de apă sălbatice. Virusurile gripei aviare sunt virusuri cu patogenitate ridicată sau scăzută (HPAI, respectiv LPAI) în funcţie de caracteristica moleculară a virusului şi de capacitatea acestuia de a provoca boli şi mortalitate la pui.

În mod normal, gripa aviară începe să se manifeste toamna, virusul fiind transportat de păsările sălbatice migratoare care vin din Asia în Europa. Ţările care descoperă boli animale periculoase precum pesta porcină africană sau gripa aviară înalt patogenă trebuie să avertizeze imediat Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală (OIE) şi să trimită regulat rapoarte de evoluţie.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş, a anunţat Nicuşor......
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...