Șeful asociației concesionarilor Dacia Renault, despre parteneriatul anunțat de Euroins:”Nu s-a pus problema unui acord. Sunt înțelegeri private”

16 07. 2020
service_4567898765_62678600

” Asociația nu a avut nicio implicare în negocierile pe care Euroins le-a dus cu fiecare service în parte. Singurul moment în care ACODAREN s-a implicat a fost atunci când a cerut conducerii Euroins o persoană de contact cu care membrii săi să poată discuta despre restanțele pe care Euroins le avea. Am obținut aceste contacte, iar apoi fiecare firmă a  negociat separat . Din câte știu, s-au mișcat destul de repede. În 3-4 zile au fost încheiate înțelegerile.”, ne-a declarat Verbiță.

În ceea ce privește comunicatul emis de către Euroins, președintele ACOAREN spune că nu a fost consultat înainte și că  fost și el surprins de formulările care vorbeau despre tarife de referință.


” Am fost și eu surprins de prima formă a comunicatului de presă, pentru că nu am fost consultați anterior. Este exclusă stabilirea unui tarif de referință la nivelul întregii asociații. Dacă mă întrebați, nici nu știu ce tarife au stabilit cu fiecare membru în parte”,  a spus Verbiță.

Vedeți aici anunțul Euroins precum și detalii despre problemele pe care firma le are cu service-urile.


Amintim că Euroins este una dintre cele mai reclamate firme de asigurări din România( a ajuns la un volum de 1.500 de petiții pe lună), fiind și amendată de mai multe ori pentru probleme cu gestionarea și plata dosarelor de daună. Cel mai recent, săptămâna trecută, directorul general și directorul general adjunct al firmei au fost amendați pentru că nu au reușit să respecte termenele din planul de măsuri impus de ASF.