Șeful Comisiei Europene despre Brexit: Nu va fi un divorț amiabil! Aștept scrisoarea de divorț imediat, nu până în decembrie
‘Nu este un divorţ amiabil, dar, la urma urmelor, nici nu a fost o mare relaţie de dragoste’, a declarat Juncker vineri seară, într-un interviu la televiziunea germană ARD.
‘Nu înţeleg de ce guvernul britanic are nevoie să aştepte până în luna decembrie pentru a decide dacă trimite sau nu scrisoarea de divorţ la Bruxelles. Aş vrea să o am imediat’, a insistat luxemburghezul.
Premierul britanic David Cameron a anunţat vineri, după victoria taberei pro-Brexit la referendum, că va părăsi şefia conservatorilor şi a guvernului în octombrie, lăsându-i succesorului său sarcina de a negocia ieşirea ţării din UE.
La rândul său, fostul primar al Londrei, Boris Johnson, unul din favoriţii la preluarea mandatului, a afirmat vineri că ieşirea din UE trebuie să se producă ‘fără precipitare’, lăsând să se înţeleagă că autorităţile de la Londra vor amâna cât mai mult aceste demersuri