Șeful diplomației europene consideră că statele membre ale Uniunii ar trebui să aibă o poziție comună față de China, care e un rival sistemic
”Relaţia pe care UE o întreţine cu China este atât de multiformă încât abordarea noastră nu s-ar reduce la un singur punct de vedere”, a explicat Borrell într-un editorial publicat vineri de cotidianul francez Le Monde.
China este ”un partener cu care UE împărtăşeşte obiective strâns integrate, un partener de negocieri cu care Uniunea Europeană trebuie să găsească un echilibru corect, un concurent economic în cursa pentru dominaţie tehnologică şi un rival sistemic în promovarea altor modele de guvernanţă”, a estimat înaltul demnitar european.
De asemenea, Josep Borrell a ţinut să remarce divergenţele de abordare în domeniul cibernetic, unde poziţia Chinei, centrată pe stat, contrastează cu abordarea multilaterală a UE, bazată pe respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale.
El a adăugat că modificările din relaţia UE – China s-au accelerat de la apariţia coronavirusului. ”Esenţial este ca noi să dăm dovadă de sprijin reciproc şi de solidaritate internaţională, evitând politizarea asistenţei medicale de urgenţă”, a accentuat Borrell.
Publicarea acestui editorial intervine după ce Josep Borrell a recunoscut joi că Delegaţia UE în China şi-a dat acordul pentru publicarea în media chineze a unui articol al ambasadorilor europeni în versiunea cenzurată de Beijing. Articolul respectiv a fost publicat în China Daily, în limba engleză, într-o versiune din care lipsea o frază ce făcea referire la apariţia noului coronavirus în China, de unde s-a propagat ulterior în restul lumii.
Retragerea acestei referiri a fost făcută la cererea Ministerului Afacerilor Externe chinez, a precizat Josep Borrell, încheie AFP.