Egalitate să fie! Plafonaţi contribuţiile sociale la nivelul PFA?

Îmi pare rău, nu înghit ideea unei bâlbâieli, a unui proiect ratacit prin presă. Planul guvernului e unul clar.
Ionut Tudorica - mie, 07 sept. 2016, 12:23

Măsurile propuse de fiscalistul Finanţelor, Gabriel Biriş, care au bluversat opinia publică, aducând suspiciuni asupra Guvernului Însuşi, nu sunt chiar rele, la o primă vedere. Desfiinţarea contribuţiei sociale „la angajator”, contopirea ei cu cea „la angajat”, n-ar schimba cu nimic costul unui loc de muncă, doar ar simplifica ceva prin contabilitate. Şi la privat, şi la stat.

La o primă vedere, s-ar desfiinţa practica contabilă nefirească de împărţire a contribuţiilor sociale pe locul de muncă, deşi cel care le plăteşte e tot angajatorul.  Însă la o a doua vedere, planul fiscalistului obligat să şomeze la Finanţe din cauza ordinului Premierului că „anul ăsta nu se modifică nimic„, unificarea celor două tipuri de contribuţii ţinteşte în persoanele fizice autorizate şi în alte forme de plată a muncii care sunt mai puţin încărcate fiscal decât salariul.

Adică toată lumea să plătească la fel – 21,7% la Pensii şi 8,9% la Sănătate.

În acest caz, pentru un loc de muncă salariat contribuţiile sociale totale ar fi mai mici decât în prezent. O relaxare fiscală. În schimb, pentru cei care plătesc doar contribuţiile individuale, cei cu venituri din activităţi independente şi persoanele fizice autorizate (PFA) majorarea de dări ar fi consistentă, dar s-ar egala cu cea a salariaţilor.

Biriş ar vrea să elimine astfel portiţele fiscale prin care angajatorii urmăresc să plătească mai puţin statului pentru un loc de muncă.

Ăsta e motivul Finanţelor, care cred că orice om care mişcă în ţara asta vrea să le fure. Nu mai contează că PFA au un regim special de funcţionare. Că sunt meserii care se pot face doar în regimul respectiv. Nu, în ochii statului PFA este doar un mod legal prin care populaţia văduveşte Ministerul Finanţelor de câştiguri.

În sus se gândeşte domnul Biriş, dar în jos n-ar face-o nici picat cu ceară. Doamne fereşte să se gândească să egalizeze contribuţiile tuturor angajaţilor din România cu cele de la PFA (CAS de 10,5% şi Sănătate de 5,5%). De ce nu aşa, domnule Biriş, domnule Dumitru? Nici aşa nu ar mai fi portiţe prin care „să se scurgă venituri de la buget”. Ba parcă şi vezi că se termină în România cu munca la negru. 

Suntem pe locul 8 în Europa la povara fiscală pe locul de muncă, dragă guvernare. Vi se pare că metoda dumneavoastră  funcţionează?

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump își va afla pedeapsa în dosarul Stormy Daniels cu zece zile înainte de învestire
Donald Trump își va afla pedeapsa în dosarul Stormy Daniels cu zece zile înainte de învestire
Preşedintele american ales Donald Trump, condamnat penal la New York în primăvară pentru ascunderea unor plăţi făcute unui star de filme pentru adulţi, îşi va afla pedeapsa la 10 ianuarie,......
CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a ajuns în decembrie la 923.766 de persoane
CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a ajuns în decembrie la 923.766 de persoane
Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în decembrie 2024, de 923.766 de persoane, ...
Republicanul Mike Johnson a fost reales la conducerea Camerei Reprezentanților a Congresului american
Republicanul Mike Johnson a fost reales la conducerea Camerei Reprezentanților a Congresului american
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri ...
Anunț major pentru clienții Hidroelectrica: facturile cresc deja, în foarte multe cazuri. Iată noile prețuri pe care le plătești
Anunț major pentru clienții Hidroelectrica: facturile cresc deja, în foarte multe cazuri. Iată noile prețuri pe care ...
Creșterea tarifelor reglementate de rețea, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2025 aduce o creștere imediată a facturilor ...