Egipt, cel mai mare cumpărător de grâu din lume, va cumpăra cu 7% mai multă marfă decât în anul comercial trecut. România este printre furnizori, dar livrează cu 36% mai puțin

Egiptul ar avea nevoie anul acesta (iulie 2023-iunie 2024) de 12 milioane de tone de grâu, cu 7% mai mult decât anul anterior și caută marfă ieftină, în special din Rusia. România este printre furnizorii importanti, dar cantitățile livrate până acum sunt cu 36% mai mici. De la începutul anului comercial, fermierii români au livrat în Egipt, în urma licitațiilor organizate de stat, 360.000 de tone.
Alina Stanciu - mie, 22 nov. 2023, 22:24
Egipt, cel mai mare cumpărător de grâu din lume, va cumpăra cu 7% mai multă marfă decât în anul comercial trecut. România este printre furnizori, dar livrează cu 36% mai puțin

România ar putea deveni și în acest an comercial unul dintre cei mai importanți furnizori de grâu pentru piața egipteană în contextul în care statul arab are o producție locală estimată de numai 8,87 de milioane de tone, cu 6,6% sub cea din 2022/23, potrivit unui raport al Departamentului pentru Agricultură al SUA (USDA).

Pentru anul comercial 2023/2024 (iulie 2023-iunie 2024), Egipt ar avea nevoie de importuri de 12 milioane de tone, cu aproximativ 7% mai mult decât în 2022/2023 asigurate. Însă, în cea mai mare proporție, marfa va veni din Rusia urmare a prețurilor mici practicate.

Și anul trecut, cei mai mari exportatori către Egipt au fost Rusia, care a livrat 8,1 milioane de tone, UE cu 1,8 milioane de tone, Ucraina cu 856.377 tone și Australia cu 172.015 tone. Cumpărătorii egipteni sunt GASC – Autoritatea generală pentru aprovizionarea cu mărfuri – care a achiziționat 50,5% din totalul importurilor de grîu din 2023 (ianuarie-august) și sectorul privat.

În anul comercial 2022/23 (iulie-iunie), GASC a importat aproximativ 5,8 milioane de tone de grâu pentru a sprijini programul de subvenționare a pâinii.

România, al doilea exportator de grâu pentru statul egiptean. Livrările sunt mai mici decât anul trecut

Cât despre anul comercial curent, din datele USDA, licitațiile GASC s-au finalizat prin achiziționarea a 1,6 milioane de tone de grâu de pe piețele internaționale. Din această cantitate, 1,12 milioane de tone au fost achiziționate din Rusia, 360.000 de tone din România și 120.000 de tone din Franța.

Raportând datele USDA la cele ale Comisiei Europene reiese că anul acesta (iulie- octombrie) România a exportat în Egipt cu peste 202.600 tone mai puțin decât anul trecut (minus 36%). Mai exact, în anul comercial trecut, România a exportat în Egipt, în total, 777.206 tone de grâu comun, din care 562.600 de tone în perioada iulie-octombrie.

export grau egipt

Recent, GASC a cumpărat direct și 480.000 de tone de grâu rusesc și 60.000 de tone de grâu bulgăresc. Prețurile pe tonă pentru ambele achiziții au fost de 70 de dolari/tonă la cost și transport (C&F). GASC a recurs la înțelegeri directe cu comercianții pe baza unei decizii a cabinetului egiptean, pe fondul izbucnirii războiului din Ucraina.

Per total, în primele 20 de săptămâni ale acestui an comercial (01.07.203- 12.11.2023) România a trimis peste granițele UE peste 2,9 milioane de tone de grâu comun, dintr-un total de 10,8 milioane de tone cât a livrat UE. Suntem astfel cel mai mare exportator pe piețele externe UE până în acest moment, la o diferență de 686.590 de tone față de Franța.

Față de anul trecut, exporturile României au crescut cu aproximativ 70%. Din datele Comisiei Europene, în perioada iulie-octombrie 2022, țara noastră a exportat în afara blocului comunitar peste 1,7 milioane de tone.

 

Te-ar mai putea interesa și
Tancuri ar putea să iasă de pe porţile fabricilor auto din Germania – analiză Reuters
Tancuri ar putea să iasă de pe porţile fabricilor auto din Germania – analiză Reuters
Companiile germane din industria de apărare care vor să îşi crească capacităţile de producţie, pe măsură ce Europa se pregăteşte să îşi majoreze cheltuielile cu apărarea, se uită......
China este pregătită de orice război cu SUA, până la capăt, a anunţat Ambasada Chinei la Washington
China este pregătită de orice război cu SUA, până la capăt, a anunţat Ambasada Chinei la Washington
Ambasada Chinei la Washington a avertizat miercuri că, dacă SUA "doreşte un război, fie el tarifar, comercial sau de ...
CEO-ul producătorului de baterii Samsung SDI spune că cererea de mașini electrice va rămâne lentă până la jumătatea anului viitor
CEO-ul producătorului de baterii Samsung SDI spune că cererea de mașini electrice va rămâne lentă până la jumătatea ...
Directorul executiv al producătorului sud-coreean de baterii Samsung SDI a declarat miercuri că cererea de vehicule electrice ...
Iran se gândeşte la cererea lui Putin de a începe discuţii cu Trump
Iran se gândeşte la cererea lui Putin de a începe discuţii cu Trump
Iranul ar examina în prezent o solicitare din partea preşedintelui rus Vladimir Putin cu privire la demararea unor discuţii ...