Egipt: Fraţii Musulmani egipteni au depus o plângere la CPI
În cursul unei conferinţe de presă, avocaţi ai Partidului Libertăţii şi Justiţiei (PLJ), aripa politică a mişcării Fraţii Musulmani, au anunţat că au depus la CPI o declaraţie în numele fostului preşedinte Mohamed Morsi în care el acceptă jurisdicţia internaţională.
Această declaraţie a fost făcută în contextul în care Egiptul nu a ratificat Statutul de la Roma al CPI, iar Mohamed Morsi nu mai este preşedinte.
„Regimul militar egiptean trebuie să primească un mesaj clar că riscă urmăriri penale. Acesta este scopul declaraţiei de a accepta jurisdicţia”, a explicat avocatul John Dugard, la Londra.
La 20 decembrie, avocaţii Fraţilor Musulmani au depus mai o plângere, – sau „comunicare”, potrivit termenului CPI -, care prezintă dovezi, în opinia lor, de crime comise din momentul în care Mohamed Morsi, singurul preşedinte ales democratic în Egipt, a fost îndepărtat de la putere de militari, la 3 iulie 2013.
Printre aceste presupuse crime figurează cazuri de tortură, crime, încarcerări ilegale sau dispariţii forţate.
Reprimarea lansată de noile autorităţi egiptene s-a soldat cu peste 1.000 de morţi şi mii de arestări în rândul islamiştilor.
„Comunicarea” depusă de Fraţii Musulmani la CPI citează persoane din cadrul armatei egiptene, însă avocaţii au refuzat luni să le divulge public.
Ţinând cont de faptul că Egiptul nu recunoaşte CPI, iar Mohamed Morsi nu mai este la putere, nu se ştie dacă plângerea poate fi examinată. Procurorul CPI poate deschide o anchetă doar la cererea statului care a ratificat Statutul de la Roma sau care recunoaşte jurisdicţia Curţii, la cererea, de asemenea, a Consiliului de Securitate a Naţiunilor Unite sau din proprie iniţiativă.
Avocaţii Fraţilor Musulmani pleacă de la principiul că plângerea este valabilă, pentru că, în opinia lor, administraţia lui Mohamed Morsi continuă, în mod legal, să fie la guvernare în Egipt.