Egipt: Hosni Mubarak va fi eliberat în următoarele 48 de ore, potrivit avocatului său

Economica.net
19 08. 2013
mubarak_64845900_42385000

Avocatul s-a exprimat în faţa presei după ce autorităţile judiciare au ordonat eliberarea lui Mubarak într-unul din cazurile de corupţie intentate împotriva fostului preşedinte egiptean.

Singurele motive legale pentru continuarea detenţiei lui Hosni Mubarak sunt legate de un alt caz de corupţie, care va fi clarificat mai târziu săptămâna aceasta, a mai afirmat Deeb.

‘Tot ce a mai rămas este o simplă procedură administrativă care nu ar trebui să dureze mai mult de 48 de ore. Ar trebui să fie eliberat până la sfârşitul săptămânii’, a continuat avocatul.

Hosni Mubarak (85 de ani) va fi rejudecat pentru complicitate în uciderea unor manifestanţi în timpul revoltei populare de la începutul anului 2011.

Potrivit cifrelor oficiale, revolta care a condus la înlăturarea lui Mubarak de la putere s-a soldat cu 850 de morţi. Primul proces intentat lui Mubarak s-a finalizat în luna 2012 cu o condamnare la închisoare pe viaţă, dar Curtea de Casaţie a dispus deschiderea unui nou proces, care a început pe data de 11 mai.