Egipt: Poliţia foloseşte gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor la Cairo

Economica.net
28 11. 2012
egiptpiata_68470200

Pe timpul nopţii au avut loc confruntări pe străzile învecinate pieţei, iar acestea au continuat în cursul dimineţii. Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor, obligându-i să fugă, precum şi împotriva corturilor în care protestatarii campează de vineri.

Televiziunea a difuzat imagini cu manifestanţi care ridicau de jos grenadele lacrimogene şi le aruncau în poliţişti pe o stradă situată în apropierea ambasadei Statelor Unite, în vecinătatea pieţei Tahrir.

Marţi, zeci de mii de egipteni s-au reunit în piaţa Tahrir pentru a protesta faţă de decizia lui Mohamed Morsi de a-şi extinde prerogativele, cea mai importantă mobilizare împotriva preşedintelui islamist de la alegerea sa, în iunie.

Reuniuni similare au avut loc în majoritatea celor 27 de provincii egiptene.

Cel puţin 100 de persoane au fost rănite cu o zi înainte, în cadrul acestor manifestaţii, dintre care 21 la Cairo, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Cel puţin trei persoane au murit într-o săptămână de confruntări între manifestanţi şi forţele antirevoltă.