Egiptul a angajat o firmă elveţiană care va inspecta grâul importat
SGS va examina grâul importat în porturile de origine şi în cele de sosire, a anunţat marţi Hamed Abdel-Dayem, purtător de cuvânt al Ministerului Agriculturii. Este vorba de o modificare semnificativă faţă de sistemul actual care presupune trimiterea de inspectori egipteni în ţara de unde provine grâul ce ar urma să fie livrat Egiptului.
Piaţa egipteană este urmărită cu atenţie de traderii de cereale deoarece autorităţile de la Cairo cumpără mai mult grâu decât orice altă ţară, pentru a un program de subvenţionare a pâinii de care beneficiază zeci de milioane de cetăţeni.
Guvernul egiptean a renunţat la cerinţa privind un conţinut zero de cornul secarei la importurile de grâu, după trei licitaţii anulate din cauza refuzului traderilor de a respecta un standard pe care îl consideră imposibil.
În ultima lună, inspectorii egipteni au refuzat două livrări de grâu din România şi Rusia, din cauza prevederilor privind conţinutul de cornul secarei. Ambele livrări au fost contractate în conformitate cu prevederile anterioare, care impuneau un conţinut maxim de cornul secarei de 0,05%, standardul acceptat la nivel internaţional, dar care a fost modificat de autorităţile egiptene la finele lunii trecute.
Lucrurile au revenit la normal săptămâna trecută, după ce Egiptul a achiziţionat patru cargouri de grâu rusesc, totalizând 240.000 de tone.