Egis a câștigat un contract de 5,5 milioane de euro pentru supervizarea lucrărilor de modernizarea la rețeaua de termoficare din București
Proiectul „Reabilitarea sistemului de termoficare al municipiului Bucureşti”, finanţat din POIM şi implementat de Primăria Municipiului Bucureşti, va creşte eficienţa energetică a sistemului centralizat de termoficare din Bucureşti pe magistralele Sud II, Grozaveşti II-III şi V, Progresu – Berceni şi Vest I-II-III.
„Sistemul centralizat de alimentare cu energie termică reprezintă una dintre cele mai utilizate soluţii de alimentare cu apă caldă şi încălzire pentru aglomerările urbane, şi într-adevăr, sistemul de termoficare din Bucureşti este cel mai mare ca mărime din UE şi al doilea ca mărime din lume, deservind 1,2 milioane de locuitori. În acelaşi timp, acest sistem centralizat are un grad scăzut de eficienţă, atât din cauza proceselor de producţie, cât şi din cauza pierderilor din reţelele de transport şi distribuţie, cu costuri asociate ridicate, necesitând investiţii semnificative. În conformitate cu strategia energetică a României, necesitatea unei eficienţe mai mari atât din punct de vedere al protecţiei mediului, cât şi în contextul liberalizării pieţei de energie, investiţia a fost necesară pentru reducerea pierderilor şi a costurilor de întreţinere. Prin urmare, proiectul va contribui la creşterea economiei de energie şi la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a altor emisii de poluanţi”, se menţionează în comunicat.
Rolul Egis este de a contribui cu o componentă de inginerie semnificativă la implementarea acestui proiect, asigurând, prin sistemul de management al calităţii şi prin inginerii săi cu experienţă, conformitatea tuturor proceselor implicate în finalizarea lucrărilor.
Astfel, echipa Egis va verifica proiectarea lucrărilor pentru a se asigura că soluţiile tehnice sunt optime şi, în continuare, va asigura finalizarea la timp a lucrărilor prin supervizarea activităţilor care conduc la rezultate aşteptate de Beneficiar, cu asigurarea că, în cele din urmă, eficienţa acestei reţele importante de termoficare este îmbunătăţită pentru locuitorii pe care îi deserveşte.
„Având în vedere că sectorul energetic este al cincilea cel mai mare emiţător de gaze cu efect de seră, Egis se concentrează, pe bună dreptate, pe soluţionarea provocărilor majore în producerea şi distribuirea energiei în mod eficient şi durabil, pentru a contribui la tranziţia energetică mai largă de care are nevoie lumea de astăzi. Egis are deja câteva realizări importante în acest domeniu, inclusiv cea mai mare centrală termică publică pe biomasă din Franţa – un proiect care a oferit o reducere cu emisiile de CO2 echivalenta cu 20.000 de vehicule poluante eliminate din trafic. Prin urmare, suntem foarte bucuroşi să contribuim la tranziţia energetică în România, în special în cadrul unui proiect atât de important precum cel de termoficare, un tip de proiect care va fi relevant şi pentru multe alte oraşe din ţară în viitor”, a spus James Hanson, Egis Country Manager în România şi Bulgaria.
Egis este un jucător internaţional activ în sectoarele de consultanţă, inginerie în construcţii şi servicii de mobilitate, care creează şi operează infrastructură şi clădiri inteligente capabile să răspundă la urgenţa climatică şi să contribuie la realizarea unei dezvoltări teritoriale mai echilibrate, durabile şi mai rezistente.
Cu operaţiuni în 120 de ţări, Egis pune la dispoziţia clienţilor săi expertiza celor 16.000 de angajaţi şi dezvoltă inovaţie de ultimă oră accesibilă tuturor proiectelor.
Prezentă în România din 1996, Egis oferă servicii de inginerie şi consultanţă pentru proiecte mari şi diverse în toată ţara.