Un fost CEO al conglomeratului Louis Dreyfus intră în afaceri cu fotovoltaice în România. Eiffel Investment Group se asociază cu R.Power

Eiffel Transition Infrastructure, un fond de investitii administrat de Eiffel Investment Group, un important manager de active din Franta, și R.Power au format o societate mixtă strategică pentru a accelera dezvoltarea proiectelor solare fotovoltaice pe piața din România.
Andrada Ghira - mar, 25 iul. 2023, 13:30
Un fost CEO al conglomeratului Louis Dreyfus intră în afaceri cu fotovoltaice în România. Eiffel Investment Group se asociază cu R.Power

Eiffel Investment Group este deținută de Impasa SAS, grup fondat de Jacques Veyrat, fost CEO al conglomeratului Louis Dreyfus. Scopul colaborării dintre cele două companii este de a dezvolta un portofoliu de proiecte fotovoltaice de peste 1 GWp, avansând semnificativ creșterea generării de energie curată în regiune.

R.Power aduce un portofoliu de peste 50 de proiecte solare fotovoltaice aflate în diferite stadii de dezvoltare, iar fondul de investiții Eiffel Transition Infrastructure contribuie la finanțarea dezvoltării portofoliului. Partenerii vor investi până la 26,5 milioane de euro. Echipele R.Power vor dezvolta proiectele până când acestea vor fi gata de construit (RtB). Cand vor fi operaționale, se preconizează că aceste proiecte vor furniza energie electrică regenerabilă pentru peste 500,000 de locuințe din România, contribuind astfel la evitarea emisiei echivalentului de pana la 420.000 de tone de CO2 pe an.

„Suntem foarte încântați de acest nou parteneriat cu R.Power. Această a treia tranzacție pentru fondul de investitii Eiffel Transition Infrastructure va accelera implementarea de capacități suplimentare de energie regenerabilă în România, aducând capitalul atât de necesar în fazele de dezvoltare ale proiectelor și valorificând experiența solidă a R.Power în dezvoltarea fotovoltaică”, spune Pierre-Antoine Machelon, șeful departamentului de Infrastructură al Eiffel Investment Group.

Cine este Eiffel Investment Group

Eiffel Investment Group este un administrator de active cu un portofoliu de aproximativ 5 miliarde de euro. Clienții Eiffel Investment Group sunt investitori instituționali mari (asiguratori, fonduri mutuale, fonduri de pensii, bănci, birouri familiale mari și investitori publici), precum și persoane fizice, prin intermediul distribuției intermediare. Echipa Eiffel Investment Group are aproximativ 100 de angajați talentați, în principal în Paris, cu prezențe în Amsterdam și New York.

Louis Dreyfus e un grup de companii cu activități în diferite sectoare precum agricultură, transport, finanțe, și care în 2021 a avut vânzări de 50 de miliarde de dolari.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Numărul biletelor de avion din România către Roma a crescut de patru ori – scrie Vola.ro
Numărul biletelor de avion din România către Roma a crescut de patru ori – scrie Vola.ro
Numărul biletelor de avion cumpărate de către români cu destinația Roma a crescut de peste patru ori, pentru perioada 21-27 aprilie, pentru a fi prezenți fizic la funeraliile Papei Francisc,......
Trump deschide calea pentru mineritul în oceane, inclusiv în apele internaţionale
Trump deschide calea pentru mineritul în oceane, inclusiv în apele internaţionale
Preşedintele american Donald Trump a semnat joi un ordin executiv care deschide calea către exploatarea la scară mare ...
Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut cu 0,4% în martie
Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut cu 0,4% în martie
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna martie 2025 cu 0,4% faţă de luna anterioară, până ...
RABLA 2025 – Când încep înscrierile în program, ce valoare au voucherele şi ce trebuie să faci
RABLA 2025 – Când încep înscrierile în program, ce valoare au voucherele şi ce trebuie să faci
RABLA 2025 - Sesiunea de înscriere a producătorilor în cadrul Programului "Rabla" 2025 va demara pe data de 30 aprilie, ...