Pe de altă parte, a încerca să justifici invaziile ‘bune’ în funcţie de interese strategice proprii sau de interese de ordin umanitar înseamnă să dai apă la moară părţii adverse, care pe viitor ar putea recurge la acţiuni similare ce se vor baza de-acum încolo pe un precedent.
Guvernul rus nu are nevoie să înveţe despre imoralitate de la Occident. Preşedintele Vladimir Putin este de mult timp unul dintre liderii mondiali cei mai lipsiţi de scrupule. Însă Rusia a învăţat de timpuriu dispreţul dreptului internaţional demonstrat de state exemplare din punct de vedere democratic, precum cele ale NATO, care au invadat Serbia şi au deschis calea distrugerii deliberate a integrităţii teritoriale a Serbiei şi a creării în Kosovo a unui stat fantomă sub protectoratul UE (2007). Anul următor, Rusia, sub pretextul protecţiei drepturilor ruşilor, au invadat o Georgie slabă şi a creat două state fictive, Osetia de Sud şi Abhazia. Aceeaşi reţetă, nici mai bună, nici mai rea.
Azi vedem cum SUA şi Uniunea Europeană se scandalizează în faţa deciziei ilegale a Rusiei de a trimite militari în Crimeea, teritoriu ucrainean din punct de vedere formal, dar care este rus din punct de vedere istoric şi social. De ce unitatea naţională a Ucrainei este mai importantă decât cea a Serbiei?
Rusiei i se lansează tot soiul de avertismente. Însă cei care au trecut linia roşie au fost SUA şi UE, în 2007, acceptând să fie create state în funcţie de un grup social-naţional. Rusia a luat notă de noul model european apărat de SUA şi a devenit discipolul cel mai sârguincios cu două acţiuni armate care copiază magistral NATO la ora ruperii integrităţilor teritoriale.
A fost încălcat un acord nescris referitor la ţările europene din vecinătatea apropiată care i-au permis Rusiei să-şi menţină sfera naturală de influenţă şi să nu se simtă asediată de UE. Şi, pe deasupra, o parte însemnată a populaţiei ucrainene este de ascendenţă rusă, nu vrea să rupă această legătură şi merită respectul compatrioţilor şi al autorităţilor ucrainene.
Efortul înţelept al SUA şi al UE trebuie să se îndrepte spre noile autorităţi ale Ucrainei pentru ca acestea să ţină seama de componenţa ţării şi de echilibrele geostrategice şi culturale pe care trebuie să le menţină. Nici cu mâinile şi picioarele legate, supuşi ruşilor, dar nici transformaţi în obiect al dorinţei obscure europene.
UE trebuie să se concentreze pe acordarea de ajutor în vederea democratizării armatei, poliţiei şi administraţiei ucrainene. Însă acest stat este condiţionat de geografia şi de istoria sa. Să nu-l împingem spre un război civil şi nici să-i uşurăm Rusiei calea către ruperea unităţii naţionale a Ucrainei, conchide autorul articolului din El Mundo.