El Pais: Investitorii se pun la adăpost

Economica.net
26 06. 2016
50f96effdf15a_58182200

În cel de-al II-lea Război Mondial, Guvernul britanic a creat un poster pe care, pe un fond roşu, se putea citi „Keep calm and carry on” („Păstrează-ţi calmul şi mergi mai departe”). Acest mesaj, care a devenit faimos la nivel mondial, nu a avut efect în cazul investitorilor după anunţarea rezultatului la referendumul din Marea Britanie. Banii, temători din fire, au fugit vineri din activele de risc şi au căutat siguranţa în refugiile tradiţionale.

Astfel, indicele principal al Bursei spaniole, Ibex 35, a scăzut vineri cu 12,35% (una dintre cele mai mari deprecieri înregistrate de marile burse). În schimb, aurul s-a apreciat cu 4,62%, rentabilitatea bondurilor germane a scăzut la -0,04% şi dolarul s-a apreciat cu 8% faţă de liră.

Experţii consideră că această volatilitate va fi tonică pentru piaţă pe termen scurt şi mediu. Posibilitatea unui Brexit nu fusese luată în calcul la cotaţii (joi lira şi bursele au crescut puternic) şi acum începe o lungă perioadă de negocieri, motiv pentru care va fi dificil de stabilit impactul economic real al NU-ului dat de britanici Europei. Şi, după cum se ştie, ceea ce îşi doresc cel mai puţin investitorii este „incertitudinea”.

„Negocierile pentru ieşirea din UE ar putea dura peste doi ani. Timpul va trebui să vindece toate rănile. Totuşi, trebuie să recunoaştem că perioadele de instabilitate politică adaugă noi riscuri într-un moment în care economia mondială este destul de vulnerabilă la lovituri neaşteptate”, semnalează, într-un comunicat trimis clienţilor, Mike Amey, responsabil cu investiţiile la Pimco în Marea Britanie.

Economiştii Standard & Poor’s estimează că în 2017 creşterea PIB-ului britanic ar putea încetini cu 1% ca urmare a Brexitului, în timp ce pentru PIB-ul zonei euro încetinirea ar putea fi de 0,5%.

„Impactul economic va depinde de abilitatea Băncii Angliei de a stabiliza lira, precum şi de luarea unor măsuri concertate cu alte bănci centrale”, au argumentat experţii agenţiei de rating.

Situaţia politică atârnă tot mai greu în ceea ce priveşte comportamentul pieţelor şi referendumul din Marea Britanie nu face altceva decât să întărească influenţa factorului politic în viitorul burselor.

„S-a deschis cutia Pandorei. Nu este exclus să apară posibilitatea unei rupturi între Marea Britanie şi Scoţia, printr-un nou referendum, urmată de Irlanda de Nord. În plus, cele mai mari cinci economii din zona euro vor avea alegeri în următoarele 18 luni”, avertizează Adrien Pichourd, economist şef la SYZ Asset Management.

Rezultatul referendumului îi obligă pe investitori să-li revizuiască strategiile, deşi managerii consideră că nu ar trebui să se laşi cuprinşi de panică.

„Aşteptăm un comportament negativ al activelor de risc, în general, din cauza înrăutăţirii perspectivelor economice şi financiare, în special în Europa. Fără îndoială, recomandăm prudenţă. Volatilitatea ridicată pe care o aşteptăm zilele următoare poate duce la o supra-reacţie a pieţelor pe termen scurt, motiv pentru care insistăm că trebuie păstrat calmul”, afirmă reprezentanţii Băncii March.

Mondher Bettai, manager la Vontobel Asset Management, transmite acelaşi mesaj de prudenţă: „Considerăm că (Brexitul) este un rezultat nefericit. Totuşi, vrem să subliniem că această decizie nu reprezintă o ameninţare sistemică pentru sistemul financiar european şi mondial. Însă, este foarte probabil să genereze o volatilitate a preţurilor, deşi această volatilitatea va fi pe termen scurt”.