ELCEN: Alimentarea cu apă caldă în Bucureşti va fi întreruptă marţi, dacă Romgaz opreşte livrarea gazelor
Această situaţie apare în contextul în care Romgaz a anunţat, într-un comunicat de presă, că opreşte livrările de gaze către ELCEN din cauza datoriilor.
‘Noi (ELCEN – n.r.) nu avem cu ce plăti gazele de la Romgaz, nu mai avem bani. Dacă Romgaz întrerupe livrarea de gaze, nu vom mai avea cu ce să producem căldură şi apă caldă’, au spus sursele menţionate.
Potrivit comunicatului Romgaz, în cazul intrării ELCEN în insolvenţă, Romgaz va înscrie creanţele la masa credală, fiind unul dintre cei mai mari creditori ai companiei. Datoria actuală a ELCEN către Romgaz se ridică la 319 milioane de lei.
‘SNGN Romgaz SA urmăreşte cu preocupare desfăşurarea evenimentelor care decurg din cererile de insolvenţă ale companiilor bucureştene RADET şi ELCEN. În cazul intrării în insolvenţă a ELCEN, Romgaz va înscrie creanţele la masa credală, fiind unul dintre cei mai mari creditori ai companiei. Din 27 septembrie 2016, SNGN Romgaz SA este obligată să întrerupă livrările de gaze naturale către ELCEN’, afirmă Romgaz, într-un comunicat remis AGERPRES.
Romgaz a semnat în luna iulie 2016 două contracte de furnizare gaze naturale către ELCEN aflate în derulare până la data de 30 septembrie 2017, în valoare cumulată de 935,5 milioane de lei. De asemenea, cele două companii au convenit în luna august o reeşalonare a datoriilor restante ale ELCEN către Romgaz pentru o perioadă de 36 de luni. Datoria actuală a ELCEN către Romgaz este de 319 milioane lei.
‘ELCEN ne-a comunicat că nu-şi mai poate onora obligaţiile contractuale începând cu data de 27 septembrie 2016. Clauzele contractuale în vigoare şi experienţa din trecut care a condus la sute de milioane de lei datorie au obligat conducerea Romgaz să întrerupă furnizarea de gaze naturale începând cu acesta dată până în momentul în care se vor identifica soluţii şi măsuri care vor putea permite ELCEN să acţioneze în conformitate cu contractele semnate cu Romgaz’, se menţionează în comunicat.
Romgaz susţine că, în calitatea sa de companie de interes naţional, cotată la bursă, are datoria de a proteja, în egală măsură, interesele tuturor clienţilor şi pe cele ale acţionarilor, în deplina respectare a legii şi a angajamentelor contractuale.
‘Recenta decizie care solicită intrarea în insolvenţă a ELCEN Bucureşti fără a informa în prealabil partenerii şi neîndeplinindu-se formalităţile prevăzute în contractele încheiate obligă conducerea Romgaz să acţioneze în limitele mandatului acordat de Consiliul de Administraţie şi acţionari, respectiv de a acţiona în interesul companiei şi a acţionarilor săi şi de a respecta în aceeaşi măsură toţi consumatorii cărora direct sau indirect le furnizează gaz în România. Situaţia critică creată, fără a consulta părţile implicate, necesită decizii de urgenţă care trebuie luate de toate părţile interesate şi, din păcate, aceste decizii nu aparţin în mod singular companiei Romgaz’, afirmă societatea.
Romgaz precizează că, ţinând cont de situaţia nou creată, sprijină orice iniţiativă a părţilor interesate care să conducă la identificarea unor soluţii durabile pentru asigurarea continuităţii furnizării gazelor naturale pe perioada iernii 2016 – 2017.
‘Securitatea furnizării este o responsabilitate şi un deziderat continuu al companiei, iar Romgaz şi-a asumat furnizarea a peste 50% din consumul de gaze naturale al populaţiei din România care includ şi 50% din totalul cantităţii de gaze înmagazinate pentru a fi puse la dispoziţie în perioada de iarnă. SNGN Romgaz SA a reprezentat de-a lungul timpului un partener de încredere pentru ELCEN Bucureşti şi, prin intermediul acestei companii, al cetăţenilor din Bucureşti. Am acordat o atenţie sporită acestei relaţii comerciale, asigurându-ne că siguranţa şi continuitatea în furnizare este asigurată chiar şi în cele mai vitrege condiţii meteorologice. Conducerea Romgaz SA urmăreşte cu preocupare evoluţia evenimentelor derulate după intenţia anunţată a Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice – RADET Bucureşti de intrare în insolvenţă. Totodată, compania este preocupată şi de rostogolirea acestei decizii asupra activităţii companiei Electrocentrale – ELCEN Bucureşti, unul dintre principalii clienţi ai Romgaz’, se mai spune în comunicatul Romgaz.
Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român cu o participaţie de 70%. Compania are o experienţă vastă în domeniul explorării şi producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani în 1909.