ELCEN: Avaria produsă la CET București Sud va fi remediată în cursul zilei de astăzi

Compania Electrocentrale București S.A. (ELCEN) informează prin intermediul unui comunicat că în noaptea de vineri spre sâmbătă s-a produs o avarie la instalațiile din cadrul CET București Sud al cărei efect s-a propagat către o parte din echipamentele energetice, determinând declanșarea acestora.
Economica.net - S, 05 dec. 2020, 12:00
ELCEN: Avaria produsă la CET București Sud va fi remediată în cursul zilei de astăzi

Echipele ELCEN s-au mobilizat și au intervenit pentru limitarea efectelor incidentului produs în cursul nopțîi. Într-un interval de câteva ore, manevrele executate au permis revenirea la 75% din parametrii de funcționare astfel că, în acest moment, instalațiile și agregatele din CET București Sud se află în curs de revenire la parametrii nominali. Pe parcursul acestei zile, se va reveni la situația normală de dinaintea apariției incidentului.

ELCEN atrage din nou atenția asupra stării tehnice grave în care se află rețeaua de termoficare lipsită, în ultimii ani, de reparațîi majore și de investițiile esențiale în modernizare, ceea ce a determinat creșterea explozivă a pierderilor (potrivit companiei, acestea s-au triplat în doar câțiva ani, din 2016 până în prezent), punând o presiune uriașă și asupra instalațiilor energetice ale Electrocentrale București.

Compania îi asigura pe bucureșteni că echipele de reparații fac toate eforturile astfel încât să fie rezolvate cât mai rapid astfel de situații neprevăzute și că disconfortul creat să nu afecteze într-o mare măsură consumatorii racordați la sistemul de termoficare din Capitală.

Te-ar mai putea interesa și
INFOGRAFIC Creștere spectaculoasă pentru afacerea cu covrigi Luca în 2024
INFOGRAFIC Creștere spectaculoasă pentru afacerea cu covrigi Luca în 2024
Lanțul de covrigării Luca a depășit în 2023 pragul de 500 de milioane de lei cifră de afaceri. Business-ul a continuat să crească și în 2024, astfel că firma care deține Luca a avut o......
Boeing a reînceput să livreze avioane către clienți chinezi
Boeing a reînceput să livreze avioane către clienți chinezi
Boeing a livrat sâmbătă un nou avion 787-9 Dreamliner, companiei chineze Juneyao Airlines, potrivit publicaţiei chineze ...
Israelienii au vizat două depozite de combustibil din Teheran
Israelienii au vizat două depozite de combustibil din Teheran
Atacurile israeliene au vizat două depozite de combustibil din Teheran, a anunțat duminică dimineața Ministerul iranian ...
FOTO Imagini înfiorătoare din supermarketuri. Ce au găsit inspectorii sanitar veterinari în magazinele din București
FOTO Imagini înfiorătoare din supermarketuri. Ce au găsit inspectorii sanitar veterinari în magazinele din București
Inspectorii Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au defsășurat o acțiune ...