Elcen Bucureşti a folosit atât gaze naturale, cât şi păcură în zilele de marţi şi miercuri – director general

Economica.net
13 01. 2017
elcen_67937400

‘Am folosit 1.200 de tone de păcură pe zi. Am redus consumul de gaze de la 300.000 de metri cubi pe oră la 250.000 folosind păcura’, a spus Nicolăescu.

Potrivit acestuia, au folosit păcură cinci agregate din cadrul Elcen, respectiv două de la CET Progresu şi câte unul la CET Sud, CET Vest şi CET Grozăveşti.

‘Duminică am demarat procedura de încărcare de păcură. Am folosit păcură luni şi marţi. Miercuri am ridicat măsura’, a precizat şeful Elcen.

În prezent, Elcen foloseşte doar gaze naturale, cu excepţia a două cazane de apă fierbinte (caf-uri) care funcţionează doar pe păcură.

Luni, după şedinţa comandamentului de iarnă, ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat: ‘S-a luat decizia ca Elcen, CET Brazi şi CET Galaţi să treacă pe păcură. Ieri (duminică – n.r.) şi noaptea trecută s-a întâmplat. Elcen funcţionează în prezent pe păcură’.

Petcu a precizat, joi, în şedinţa de Guvern, că vârful de consum pe partea de energie electrică a fost atins marţi seara şi a fost de 9.730 MW.