Cerera de intrare în insolvenţă a Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a fost depusă astăzi, 26 septembrie, la Tribunalul Bucureşti. Termenul de judecată a fost stabilit pentru 6 octombrie, iar în cazul RADET pentru 5 octombrie.
Consiliul de Administraţie al Electrocentrale Bucureşti a decis săptămâna trecută intrarea în insolvenţă a companiei pentru a se proteja în urma cererii RADET de intrare în insolvenţă, decisă miercuri, 21 septembrie 2016. Cum ambele societăţi de care depinde alimentarea cu energie termică a Capitalei vor fi în insolvenţă, 1,25 milioane de bucureşteni riscă să rămână fără apă caldă şi căldură, în prag de iarnă.
RADET, distribuitorul de energie termică al Capitalei, este în subordinea Primăriei, iar Electrocentrale Bucureşti, compania care operează cele cinci centrale electrice de termoficare (CET) din Bucureşti (CET Sud Vitan, Vest, Progresu, Grozăveşti şi Titan) este în subordinea Guvernului.
Conducerea RADET a fost mandatată pe 21 septembrie să deschidă procedura insolvenţei, un proiect de hotărâre în acest sens fiind adoptat pe 22 septembrie în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
„În şedinţa de CA de mâine (22 septembrie – n.r.) vom înainta cerere către Tribunalul Bucureşti. (…) Noi azi avem toate conturile poprite de ELCEN, pe o datorie istorică de 3,9 miliarde de lei. (…) Şedinţa de mâine va fi ultima a acestui CA. După declararea insolvenţei, administratorul judiciar va prelua conducerea acestei regii”, a explicat săptămâna trecută preşedintele CA provizoriu al RADET, Sorin Chiriţă.
Întrebat dacă bucureştenii vor fi afectaţi de această decizie, Chiriţă a spus: „Nu. Sub nicio formă”.
„Insolvenţa este doar o formă de protecţie sub autoritatea tribunalului. Judecătorul va veghea la buna administrare a acestei regii. Insolvenţa îngheaţă penalităţile. Nu vor mai curge penalităţi şi va asigura continuitatea serviciului şi pentru această iarnă, şi pentru iarna viitoare. Vorbim de o reorganizare, nu de falimentare. Avem pe umeri milioane de oameni care sunt racordaţi. Nu putem sta cu mâinile în sân. Preferăm să ne încetăm mandatul”, a declarat Chiriţă, precizând că şedinţa de joi va fi ultima a acestui Consiliu de Administraţie al RADET.
„După declararea insolvenţei, administratorul judiciar va prelua conducerea acestei regii”, a adăugat preşedintele Consiliului de Administraţie provizoriu al RADET.
RADET are datorii totale de circa 3,6 miliarde de lei către Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), unicul său furnizor de agent termic. Din această cauză, ELCEN a instuit poprire pe conturile RADET şi a avertizat că, dacă regia de termoficare nu-şi plăteşte din datorii, nici ea nu poate plăti gazele necesare pentru producerea agentului termic.
Dan Agrişan, membru în Consiliul de Administraţie al ELCEN, e explicat săptămâna trecută ce înseamnă intrarea în insolvenţă a societăţii.
„Se vrea o protecţie temporară cu privire la datoriile din trecut şi o obligaţie de a fi foarte corecţi şi exacţi cu privire la plata datoriilor curente, precum şi o posibilitate de reorganizare în viitor. Depinde destul de mult de modul în care ne vom sincroniza cu RADET şi cu primăria, să nu existe o relaţie tensionată. Suntem dependenţi unii de alţii, suntem conştienţi de acest lucru, nu vrem să murim împreună, ci să furnizăm căldură şi apă caldă Bucureştiului. Deci, este esenţială o bună coordonare şi o bună comunicare cu dumnealor, chiar dacă suntem pe poziţii divergente”, a spus Dan Agrişan.
Statul, principalul perdant din insolvenţa firmei de stat Electrocentrale Bucureşti
Dacă insolvenţa Electrocentrale va fi aprobată de Tribunal, primul la masa credală ar fi tot statul. Potrivit datelor trimise de companie redacţiei ECONOMICA.NET, ELCEN are cele mai multe datorii către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), circa 800 de milioane de lei, aşadar taxe şi impozite neplătite.
Următorul la masa credală ar fi Romgaz, unul dintre cei doi mari producători de gaze naturale din România, listat la Bursă, dar deţinut în proporţie majoritară tot de stat, prin acelaşi Minister al Energiei. Romgaz are de recuperat de la Elcen aproximativ 294 de milioane de lei, potrivit datelor Elcen.
Abia apoi urmează datoriile către băncile comerciale, care au de primit de la Elcen circa 242 de milioane de lei. Următorii pe listă sunt francezii de la Distrigaz (parte a grupului Engie), care au de primit de la Elcen 155 de milioane de lei, tot în contul gazelor livrate dar neplătite, urmaţi tot de o companie de stat, Transgaz-operatorul sistemului naţional de transport al gazelor naturale, care are de recuperat de la Elcen aproximativ 90 de milioane de lei.
Ce spun autorităţile
Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a declarat, ulterior, că intrarea în insolvenţă a RADET înseamnă că Regia va plăti facturile la zi către ELCEN, plăţi care nu sunt un moft, ci o necesitate absolută pentru ca populaţia să primească apă caldă şi căldură.
„Salut decizia Consiliului General al Capitalei şi sper ca o posibilă intrare în insolvenţă a RADET să permită Regiei să se restructureze, să îşi gestioneze mai bine banii şi să plătească facturile la zi. Ţin să precizez că susţinem orice formă de protecţie juridică, atât timp cât societatea se reclădeşte pe principii solide şi nu periclitează bunăstarea cetăţenilor. Insolvenţa înseamnă, în primul rând, plata facturilor la zi”, a arătat ministrul.
La rândul ei, Gabriela Firea, a declarat, miercurea trecută, că insolvenţa RADET nu va duce la disponibilizări în cadrul regiei de termoficare, iar bucureştenii „vor avea la timp şi în condiţii deosebite de confort apă caldă şi căldură”.
„Astăzi, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a votat un proiect de hotărâre prin care Consiliul de Administraţie al RADET a fost mandatat să ia toate măsurile eocnomice şi judiciare, inclusv insolvenţa, pentru a asigura continuitatea livrării apei calde, acum şi pe tot timpul anului, şi a căldurii în sezonul rece pentru bucureşteni, precum şi pentru instituţii”, a spus Firea, al Primăria Generală.
Edilul general al Bucureştiului a spus că această măsura ar fi trebuit luată cu mult timp înainte.
„Această măsură trebuia luată cu mult timp înainte, când contul RADET a fost poprit de către ELCEN. (…) Vreau să îi asigur pe toţi angajaţii RADET că nu se pune problema disponibilizărilor, nu trebuie să se gândească la şomaj. Este vorba de o modalitate de a salva această entitate economică, de a livra la modul continuu apă caldă şi căldură şi de a restructura această regie care ani de zile a fost condusă de manageri PNL şi care au dus-o aproape în pragul falimentului”, a mai spus primarul general al Capitalei.
De asemenea, Firea a dat asigurări că bucureştenii nu vor fi afectaţi de această măsură şi că „vor avea la timp şi în condiţii deosebite de confort apă caldă şi căldură”.
„Îi asigur pe toţi bucureştenii că vor avea la timp şi în condiţii deosebite de confort apă caldă şi căldură în timpul sezonului rece şi abia acum putem să dăm această garanţie. Din două în două zile primeam notificări din partea ELCEN că se opreşte agentul termic pentru că la rândul lor au anumite presiuni din partea Distrigaz”, a mai spus Firea.
O situaţie complicată
RADET București furnizează energie termică pentru aproximativ 565.000 de apartamente, din peste 8.500 de blocuri și imobile, în care trăiesc peste 1,25 milioane locuitori, precum și pentru aproximativ 5.400 de instituții, obiective sociale și agenți economici. RADET București asigură 72% din necesarul de energie termică al Capitalei. 95% din consumatori sunt de tip casnic, restul fiind de tip social şi industrial (instituţii publice şi companii).
RADET distribuie tuturor acestor clienţi energia termică produsă în centralele ELCEN. Însă, dacă apa caldă şi căldura care ajung în casele bucureştenilor costă 342 de lei Gicacaloria, oamenii plătesc doar 164 de lei, restul fiind acoperit, teoretic, de Primărie, prin subvenţii. Dar Primăria are restanţe la plata subvenţiilor şi nu toţi bucureştenii plătesc la timp întreţinerea, chiar şi aşa, la preţ redus. RADET nu primeşte aşadar toţi banii, acumulează datorii la Elcen, care la rândul ei acumulează datorii la furnizori, în special cei de gaze, aceştia ameninţând în ultimele zile cu sistarea alimentării, iar făra gaze Elcen nu poate produce energie termică, deci RADET nu are ce distribui populaţiei.
Odată ce ambele societăţi de care depinde alimentarea cu apă caldă şi căldură a Bucureştiului vor fi în insolvenţă, RADET nu va mai plăti, teoretic, către ELCEN din datoriile vechi, orice poprire pe conturi va fi ridicată, (deciziile finale vor fi în mâna viitorului administrator judiciar numit de instanţă), iar Elcen va fi principalul creditor al regiei de termoficare. Calitate în care nu va putea face mare lucru, pentru că, şi ea va fi la rândul său în insolvenţă (din dorinţa ca proprii ei creditori să nu ceară direct falimentul), iar în această situaţie, achiziţia de combustibil, gaze şi păcură, pentru a asigura funcţionarea centralelor devine problematică, în condiţiile în care nu poate primi banii datoraţi de principalul său client, RADET.