Electrica a atras o nouă finanțare nerambursabilă, în valoare de 17,36 de milioane de euro, pentru investiții în rețeaua de distribuție

29 11. 2023
Electrica

Conform unui comunicat al Electrica, remis, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti, acest proiect completează lista celor cinci proiecte de investiţii pentru care DEER a atras circa 64,15 milioane de euro (cu TVA) prin Fondul de Modernizare.

Proiectul constă în realizarea Staţiei de Transformare 110/20/10 kV în zona cartierului Someşeni, din Cluj-Napoca şi are ca obiectiv alimentarea cu energie electrică a consumatorilor existenţi din zona estică şi zona metropolitană a municipiului, respectiv comuna Apahida. Cartierul Someşeni şi zonele învecinate acestuia, respectiv comuna Apahida, prin localităţile Sannicoara, Apahida şi Dezmir, reprezintă o zonă aflată în plin proces de dezvoltare, atât industrială, cât şi rezidenţială.

Pe lângă staţia de transformare, proiectul de investiţii vizează modernizarea a cinci posturi de transformare, construirea a 2 noi posturi de transformare, modernizarea de linii electrice de 110 kV (4,2 km) şi construirea de noi linii electrice de 110 kV (38,2 km).

„Din valoarea totală a proiectului, de 138,23 de milioane de lei (27,65 de milioane de euro) (cu TVA), costurile eligibile sunt de 108,5 milioane de lei, iar contribuţia primită prin Fondul de Modernizare este de 86,8 milioane de lei (17,36 de milioane de euro), reprezentând 80% din costurile eligibile. Pentru partea de costuri neeligibile, conform Metodologiei de stabilire a tarifelor de distribuţie, pentru mijloacele fixe aferente investiţiilor în reţelele de distribuţie realizate din fonduri proprii în cadrul unor proiecte cofinanţate din fonduri europene nerambursabile, puse în funcţiune începând cu data de 1 februarie 2021, se stabileşte un stimulent în valoare de 2 puncte procentuale peste rata reglementată a rentabilităţii aprobată”, se menţionează în comunicat.

Fondul de Modernizare este un instrument de finanţare ce contribuie la obiectivele Pactului ecologic european prin sprijinirea unei tranziţii juste din punct de vedere social către o economie verde.