Electrica a fost inclusă în cel mai cunoscut indice bursier din lume pentru „pieţele de frontieră”

10 11. 2014
electrica_in_priza_electricitate_cuget_liber_04264000

Morgan Stanley Capital International (MSCI) a anunţat că va include acţiunile Electrica (EL) în portofoliul indicelui pieţelor de frontieră, MSCI Frontier Markets, începând din 25 noiembrie, potrivit oficialilor Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Indicele este urmărit de fonduri de investiţii cu active de multe miliarde de euro. Fie 1% din aceşti bani atraşi de Electrica pentru BVB ar fi bineveniţi pentru lichiditatea acesteia.

„MSCI este compania care are cea mai mare cotă de piaţă în domeniul său şi toată lumea se uită la produsele sale. Menţinem permanent legătura cu MSCI şi cele mai mari agenţii de rating, astfel încât piaţa de capital românească să intre pe radarul marilor investitori, inclusiv prin prezenţa acţiunilor de la noi în indici”, a declarat Lucian Anghel, preşedintele BVB.

Electrica a fost selectată pentru că atât mărimea companii, dar mai ales proporţia mare de acţiuni aflate în circulaţie la Bursă (free float peste 50%) atrag investitorii.

Pieţele de frontieră constituie categoria cu cea mai mică dezvoltare în clasificarea făcută pentru investitori şi este  premergătoare categoriei pieţelor emergente. Promovarea în categoria pieţelor emergente înseamnă intrarea automată pe radarul investitorilor mai mari şi dispuşi să facă şi alte tipuri de plasamente decât cele speculative, pe termen mai lung de timp.

„Reprezentantul unei mari firme de administrare a investiţiilor mi-a spus că ei monitorizează 100 de pieţe. CA România să se vadă printre aceste pieţe, este nevoie de multe informaţii. Includerea Electrica în indice este doar un pas”, a mai spus Lucian Anghel.

Electrica (EL), cea mai mare companie de distribuţie şi furnizare a energiei din România, a fost listată în dată de 4 iulie 2014, prin cea mai mare ofertă publică iniţială primară (IPO) derulată vreodată pe piaţa de capital din România (444 milioane euro), iar „includerea în indicele MSCI Frontier Markets va amplifica vizibilitatea pieţei locale şi a acţiunilor lichide în rândul investitorilor globali” se spune într-un comunicat al BVB.

Indicii MSCI din clasa Frontier Markets includeau deja mai multe companii din România, înainte de reviziurea semestrială. MSCI Frontier Markets includea Banca Transilvania (TLV), BRD – Groupe Societe Generale (BRD), OMV Petrom (SNP) şi Romgaz (SNG).

MSCI Frontier Markets este indicele standard din această serie, din care mai fac parte şi indicele MSCI Frontier Markets IMI, care include şi companii de talie mai redusa, şi indicele MSCI Frontier Markets 100, care include o selecţie de companii din indicele MSCI Frontier Markets IMI.

Indicele MSCI Frontier Markets IMI includea şapte companii, dintre care patru cuprinse în indicele standard şi alte 3 companii de talie mai redusă: Nuclearelectrica (SNN), Transelectrica (TEL) si Transgaz (TGN).

Totodată, indicele MSCI Frontier Markets 100 includea cinci companii din România, dintre care patru cuprinse în indicele standard şi una de talie mai redusă: Banca Transilvania (TLV), OMV Petrom (SNP), Romgaz (SNG), BRD – Groupe Societe Generale (BRD) si Transgaz (TGN).

Ponderea cumulată a companiilor din România în acest indice a fost de 2,90% în data de 6 noiembrie 2014, în creştere faţă de noiembrie 2013, când România era reprezentată doar de trei companii, cu o pondere cumulată de 1,15%, potrivit datelor BVB.