Electrica a început un proces de reorganizare, care va fi discutat cu partenerii sociali

31 12. 2021
electrica_sa_5678987654_27529800

„Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unor informaţii cu privire la activitatea companiei Electrica SA, facem următoarele precizări: Procedurile de reorganizare sunt proceduri complexe, strict reglementate de lege, care presupun parcurgerea unor etape preliminare aprobărilor finale care vor produce efectele specifice unei reorganizări. În ceea ce priveşte Societatea Energetică Electrica SA („Electrica”), compania-mama a Grupului Electrica, această derulează în prezent etapele incipiente ale unei proceduri de reorganizare ce se rezumă la structura organizatorică din sediul central al Electrica”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Urmează ca, după parcurgerea acestor etape, inclusiv consultarea cu partenerul social, structurile corporative competente să analizeze şi să decidă în consecinţă.

„În funcţie de rezultatul etapelor viitoare şi, dacă va fi cazul, al deciziilor corporative care vor stabili elementele finale şi precise ale unui eventual proces de reorganizare, Electrica va asigura informarea corespunzătoare a părţilor interesate”, mai spun oficialii companiei.

Comunicatul mai precizează că, în ceea ce priveşte previziunile şi estimările unor rezultate viitoare, în concordanţă cu cerinţele Bursei de Valori Bucureşti, societatea a adoptat o politică în legătură cu previziunile, prin care este stabilită frecvenţa, perioada avută în vedere şi conţinutul previziunilor.

„În îndeplinirea obligaţiilor legale, Electrica pregăteşte şi publică informări periodice şi continue cu privire la toate evenimentele importante, inclusiv situaţia financiară, performanţă, activele şi managementul societăţii, asigurând accesul egal la informaţia necesară fundamentării deciziei de a investi pentru toţi participanţii la piaţă”, arată sursa menţionată, scrie Agerpres.