Electrica a luat amendă 10.000 de lei pentru că nu a citit contorul unui client

ANRE a dat o amendă de 10.000 de lei pentru că firma de distribuție a grupului Electrica nu a citit vreme de aproape un an și jumătate contorul unui client. Dacă în România se puneau contoare inteligente în ritmul prognozat anii trecuți, dar pe care ANRE l-a încetinit, nu se ajungea la astfel de situații.
Mihai Nicuţ - Dum, 13 iun. 2021, 22:23
Electrica a luat amendă 10.000 de lei pentru că nu a citit contorul unui client

Un client al DEER (Distribuție Energie Electrică România), rețeaua de distribuție a energiei electrice care acoperă trei din cele opt zone din România, parte a grupului Electrica, a făcut o plângere către ANRE la adresa companiei. Nu știm exact ce a vizat plângerea (probabil o factură mare de regularizare), dar am aflat ce a făcut ANRE în această speță.

După ce a primit plâgerea de la un client din localitatea brașoveană Hărman, ANRE a declanșat un control la DEER. Ce a găsit:

“În perioada 06.09.2019-28.02.2021, nu și-a îndeplinit obligația legală de a citi, în vederea emiterii facturii pe baza consumului de energie electrică efectiv realizat pentru clientul casnic domnul (…), indexul contorului montat la locul de consum situat în localitatea (…), depășind intervalul reglementat de citire a indexului grupului de măsurare al energiei electrice, încălcând prevederile legislației în vigoare”.

Așadar, distribuitorul nu a citit vreme de aproape un an și jumătate indexul contorului acestui client, deși, pentru casnici, obligația este să se facă citirea după maximum șase luni.

Potrivit unor surse apropiate situației DEER a primit o amendă de 10.000 de lei, doar pentru acest caz, de la ANRE, în condițiile în care reglementatorul dă în ultimele luni amenzi pe bandă rulantă, atât furnizorilor, cât și distribuitorilor de energie electrică.

Dacă erau contoare inteligente, situația nu apărea

România are încă un grad destul de redus al implementării sistemelor inteligente de măsurare a consumului de energie electrică. Astfel, la finalul anului trecut, doar 15% dintre consumatorii de energie din România aveau la finalul anului trecut montate contoare inteligente, cele care fac posibilă citirea automată a consumului, în timp reaal, fără a mai fi necesară deplasarea omului la locul de consum. Situația este diferită de la o companie de distribuție la alta, dar Electrica stă cel mai prost: pentru zona de distribuție Muntenia Nord procentul era de 4%, în timp ce în celelalte zone de distribuție, Transilvania Nord și Transilvania Sud, doar 2% dintre locurile de consum aveau montate contoare inteligente.

Deși se poate imputa companiei că nu a făcut investițiile necesare în digitalizarea rețelei (Electrica abia acum are în derulare o licitație pentru montarea a 500.000 de contoare), o parte de vină în chestiune are și ANRE. Deceniul trecut, începuse un amplu program de instalare de contoare inteligente, ținta asumată fiind ca, până în 2020, sistemele de măsurare inteligentă a energiei electrice să fie implementate la 80% din consumatorii finali de electricitate din România. Ei bine, în 2018, ANRE, care acum dă amenzi, a elaborat o reglementare prin care a abrogat acest termen, pe motiv că instalarea contoarelor în acel ritm ar fi adus costuri prea mari pentru consumatori. Amintim că instalarea lor este gratuită pentru client, dar costurile distribuitorilor sunt socializate în tariful de distribuție.

Ca atare, operatorii de distribuţie au putut monta câte contoare au dorit, dar doar o parte din costuri au fost recunoscute de ANRE în tarife.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...