Electrica are programate investiţii de peste 715 milioane de euro, până în 2018

Societatea de distribuţie şi furnizare a energiei electrice Electrica are programate, până la finalul actualei perioade de reglementare, respectiv 2018, investiţii ce depăşesc 715 milioane de euro.
Economica.net - mar, 22 sept. 2015, 12:25
Electrica are programate investiţii de peste 715 milioane de euro, până în 2018

Potrivit reprezentanţilor companiei, planul de investiţii pe 2015, aprobat de ANRE, prevede un volum de investiţii în reţea de peste 121 de milioane de euro, în primele 6 luni ale acestui an reuşindu-se o majorare a investiţiilor în reţelele electrice cu mai mult de 21% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014. Investiţiile totale pe anul 2015 aprobate de AGA se ridică la 194 milioane de euro, scrie Agerpres.

‘Strategia noastră de afaceri se bazează pe implementarea unui plan de investiţii foarte ambiţios, aflat deja în plină desfăşurare. Pe de-o parte, este nevoie de investiţii importante în segmentul de distribuţie, iar pe de altă parte avem deja în derulare proiecte de modernizare pentru îmbunătăţirea eficienţei şi pentru creşterea calităţii serviciilor. Dincolo de beneficiile evidente pentru clienţi şi de efectul pozitiv asupra rezultatelor noastre operaţionale, acest efort se va reflecta şi în contribuţia directă la dezvoltarea economiei româneşti’, a declarat directorul general al Electrica, Ioan Roşca.

Până în 2018, Electrica urmăreşte trecerea la tensiunea de 20 kV a aproximativ 3.000 de kilometri de linii de medie tensiune şi un număr de 2.400 de posturi de transformare, cu reabilitarea a peste 1.000 de celule în staţiile electrice.

În perioada actuală de reglementare (2014 – 2018), se intenţionează înlocuirea a peste 6.000 de transformatoare de medie tensiune cu transformatoare cu pierderi reduse, precum şi înlocuirea unui număr de 80 de transformatoare de 110 kV cu transformatoare cu pierderi reduse cu puteri cuprinse între 10 – 40 MVA.

Reabilitarea a circa 4.000 de kilometri de reţea de joasă tensiune este prevăzută în următorii trei ani.

De asemenea, Electrica are în plan descentralizarea reţelei de joasă tensiune, prin realizarea a 800 de kilometri de reţea nouă de medie tensiune şi montarea a peste 4.000 de posturi de transformare mici (10 – 40 kVA) şi montarea în instalaţii a peste 500.000 contoare inteligente cu integrarea acestora în sistemele de telegestiune, până în 2018.

Tot până în 2018 este planificată finalizarea implementării unui sistem integrat de management al activelor (Asset Management) prin integrarea a 437 staţii de transformare, 26.000 de posturi de transformare, peste 50.000 de kilometri reţea de medie şi înaltă tensiune şi a peste 85.000 kilometri de reţea de joasă tensiune.

Societatea de distribuţie şi furnizare a energiei electrice Electrica este lider pe piaţa de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din România, precum şi unul dintre cei mai importanţi jucători din sectorul serviciilor energetice. Poziţia de top este susţinută atât de rezultatele economice, cât şi de o experienţă în domeniu de aproape 120 ani. Electrica are o arie de cuprindere naţională – cu organizare zonală pentru segmentul de distribuţie în trei filiale: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord şi pe cuprinsul întregii ţări pentru segmentul de furnizare, precum şi pentru întreţinere şi servicii energetice.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...