Electrica SA a avut venituri de 1,279 miliarde de lei, cu circa 3% peste nivelul consemnat în primele trei luni din 2015: 1,254 miliarde de lei.
„Grupul ELECTRICA, lider în distribuţia şi furnizarea de energie electrică în România, a înregistrat în Semestrul I din 2016, un profit net consolidat de 336 milioane lei, în creştere cu 59 milioane lei, sau 21%, faţă de primul semestru al anului trecut. Profitul net atribuibil acţionarilor Electrica a fost de 269 milioane lei, cu 28% mai mare decât în perioada similară din 2015”, se arată în comunicatul companiei referitor la situaţia financiară.
„Profitul operaţional (EBIT) pentru această perioadă a fost de 400 milioane lei, cu 26% mai mare decât în aceeaşi perioadă din anul 2015. În primele șase luni din 2016, Grupul Electrica a înregistrat o creştere de 17% a EBITDA,
până la nivelul de 577 milioane lei”, mai spune compania.
„Veniturile operaţionale au totalizat, în primul semestru din acest an, 2.844 milioane lei, în creştere cu 119 milioane lei, respectiv 4,4%, faţă de perioada similară din anul 2015. Pe segmentul de furnizare s-a înregistrat o creștere cu 2% a veniturilor, susţinută de o creştere cu 9% a cantităţii furnizate comparativ cu primul semestru din anul 2015.
În ceea ce priveşte segmentul de distribuţie, desi tarifele medii pentru cei trei operatori au fost scăzute semnificativ de ANRE (între 7% şi 14%, în funcţie de operator), veniturile segmentului au scăzut doar cu 5%, în special pe fondul creşterii cu 2% a cantităţii distribuite. În intervalul menţionat, cheltuielile operaţionale au crescut cu 1%, în principal prin achiziţionarea unei cantităţi mai mari de energie, corelată cu creşterea cantităţilor
distribuite și furnizate, raportat la semestrul I al anului trecut”, se mai arată în comunicat.
Compania a avut cheltuieli mai mari cu energia electrică achiziţionată (1,33 miliarde de lei, faţă de 1,29 miliarde de lei), dar şi cu achiziţia de certificate verzi (207 milioane lei, faţă de 167 milioane lei). Au crescut, de asemenea, cheltuielile cu construcţia reţelelor electrice, de la 175 de milioane de lei în primul semestru din 2015 la 184 de milioane de lei în primul semestru din 2016.
“Continuând procesul evolutiv din ultimul an, rezultatele Grupului Electrica din primul semestru al anului 2016 sunt bune, ceea ce dovedește că planul de reformă al Electrica este corect, iar măsurile implementate de managementul companiei sunt cele optime. Este de remarcat faptul că partea profitului net cu cea mai semnificativă creștere, respectiv 28%, este cea care revine acționarilor Electrica SA. Această creștere a fost generată, în principal, de câștigul din deconsolidarea Societății de Servicii Energetice Moldova, ca urmare a măsurilor de eficientizare a structurii Grupului”, a declarat Iuliana Andronache, Director General Electrica SA, în comunicat.