Electrica Furnizare acordă un discount de 0,6 bani/kWh clienților săi care aleg o ofertă de piață concurențială

14 06. 2021
electrica_furnizare_24211300

Valoarea discountului acordat pentru perioada 01.07-31.08.2021 este echivalentă cu diferenţa dintre preţul din oferta pentru serviciu universal şi prețul celei mai mici oferte Electrica Furnizare din piaţa liberă – „Stabil 30”, valabile la data de 1 iulie. Tot ce trebuie să facă un client pentru a beneficia de discount este să își exprime opțiunea, oricând în intervalul menționat, pentru o ofertă concurențială din portofoliul Electrica Furnizare.

Cum prețul final de serviciu universal la Electrica Furnizare este, pentru energia activă, de 0,375 lei/kWh, iar cel din oferta “Stabil 30” de 0,369 lei/kWh, înseamnă că Electrica Furnizare vine cu un discount de 0,6 bani/kWh.

„Primele șase luni ale procesului de liberalizare a pieței de energie electrică ne-au ajutat să înțelegem și mai bine care sunt nevoile reale ale pieței, în acest proces de transformare, și cum ne putem adapta pentru a răspunde cât mai bine noilor cerințe ale consumatorilor. Electrica Furnizare a adoptat rapid o serie de măsuri în vederea simplificării fluxului de contractare online, a fluxului aplicației de gestionare a cererilor și reclamațiilor și a implementat soluții de impact în sistemul informatic de facturare. În paralel, am intensificat eforturile de informare a clienților, reușind în primele luni de la liberalizare să transferăm aproximativ 770.000 de clienți din serviciul universal în piața concurențială. Avem convingerea că măsurile adoptate, inclusiv discountul acordat până la finalul lunii august, vor oferi celor care nu s-au hotărât încă timpul și informațiile necesare pentru o alegere documentată”, a declarat Darius Meșca, Director General Electrica Furnizare, în comunicat.

În ceea ce privește contractarea prin poștă, în continuare este suficientă transmiterea, de către clienți, a unui singur formular de selecție ofertă în care și-au exprimat opțiunea pentru un produs din piața concurențială. În situația în care un client completează și transmite mai multe formulare de selecție ofertă, va fi luat în considerare primul dintre acestea.

“Compania Electrica Furnizare va asigura o informare constantă a clienților și după data de 30 iunie 2021, prin toate canalele de comunicare de care dispune, astfel încât alegerea făcută de către client să aibă la bază o înțelegere corectă și completă a ofertelor concurențiale. Clienții trebuie să știe că furnizarea energiei electrice este asigurată în continuare, în aceleași condiții, la prețul de serviciu universal, chiar dacă nu optează pentru niciuna dintre ofertele concurențiale”, arată compania.

Pentru a beneficia de serviciile Electrica Furnizare din piața concurențială, consumatorii pot studia și alege în continuare oferta potrivită, consultând pagina dedicată liberalizării pieței:

Liberalizarea pieței de energie electrică