Electrica şi-a acoperit pierderea din T1. Profit net consolidat la 9 luni de 161 milioane lei

Grupul Electrica a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, un profit net consolidat de 161 milioane lei, acoperind pierderea din primul trimestru, în sumă de 41 milioane de lei, printr-un rezultat net înregistrat în trimestrele II şi III de 202 milioane lei, informează un comunicat al companiei, scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 15 nov. 2019, 08:08
Electrica şi-a acoperit pierderea din T1. Profit net consolidat la 9 luni de 161 milioane lei

„După un prim trimestru al acestui an marcat de modificările semnificative ale cadrului de reglementare, care au avut efecte nefavorabile asupra afacerii, am reuşit să recuperăm şi, la nouă luni, să înregistrăm un profit net consolidat de 161 milioane RON, ceea ce reprezintă 133% din valoarea bugetată pentru întreg anul 2019. Într-o perioadă plină de provocări, am continuat să ne asumăm rolul de companie responsabilă faţă de cei 3,7 milioane de utilizatori din portofoliu, precum şi faţă de cei peste 7000 de acţionari. În egală măsură, considerăm că autorităţile au responsabilitatea de a asigura predictibilitate, un cadru de reglementare care să stimuleze investiţiile, precum şi tratament echidistant şi nediscriminatoriu pentru toţi participanţii din piaţa de energie”, a declarat directorul general al Electrica, Corina Popescu.

Veniturile operaţionale totale ale Grupului Electrica, în perioada de nouă luni încheiată la 30 septembrie 2019, au atins valoarea de 4,723 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o creştere de 14,5%, sau 597 milioane lei, faţă de acelaşi interval de timp al anului 2018.

În segmentul de distribuţie, veniturile au urcat cu 3,9%, ca urmare a creşterii cantităţii distribuite totale cu 0,5% şi a tarifelor medii de distribuţie, precum şi a majorării semnificative a valorii investiţiilor în reţea, în conformitate cu politicile contabile aplicabile, în primele nouă luni din 2019, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2018.

În ceea ce priveşte segmentul de furnizare, veniturile s-au majorat cu 20,4%, ca rezultat al creşterii cu 8,7% a cantităţii de energie electrică furnizată pe piaţa cu amănuntul, a majorării preţurilor medii de vânzare cu 5,6%, precum şi ca urmare a dezvoltării activităţii de furnizare de gaze naturale.

Costurile consolidate pentru achiziţia energiei electrice au crescut cu 31,8%, la 2,446 miliarde de lei în primele 9 luni din 2019. Această evoluţie a fost resimţită în segmentul de distribuţie, prin majorarea cu 22,4% a costului energiei electrice achiziţionate pentru acoperirea pierderilor în reţea, influenţată de evoluţia ascendentă a preţurilor de achiziţie a energiei electrice, care au fost semnificativ mai mari faţă de preţul aprobat ex-ante de ANRE pentru operatorii de distribuţie din Grupul Electrica.

Şi în segmentul de furnizare a fost înregistrată o creştere a cheltuielilor cu achiziţia de energie electrică cu 34,2%, ca efect cumulat al creşterii preţului de achiziţie şi al cantităţii de energie electrică achiziţionată. Marja de furnizare a fost afectată negativ, în principal întrucât, prin tarifele aprobate de către ANRE, preţul recunoscut pentru primele două luni din 2019 pe segmentul reglementat nu acoperă preţul de achiziţie a energiei electrice efectiv realizat.

„Pe fondul modificărilor semnificative ale cadrului legislativ şi de reglementare, îndeosebi cu efect advers, profitul operaţional al Grupului a scăzut cu 190 milioane lei, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, la evoluţia EBITDA s-a adăugat în principal impactul nefavorabil al cheltuielii cu amortizarea, o creştere de 35 milioane lei – ca urmare a aplicării unui nou standard de raportare financiară, începând cu 1 ianuarie 2019, şi a volumului de investiţii puse în funcţiune”, susţine compania.

Conform sursei citate, în primele 9 luni ale anului 2019, Grupul Electrica a distribuit aproximativ 13,27 TWh (în creştere cu 0,5% faţă de 9 luni 2018) către un număr de aproximativ 3,77 milioane de utilizatori. Operatorii de distribuţie din cadrul Grupului au distribuit energie electrică pe o arie care acoperă aproximativ 40,7% din teritoriul naţional.

Electrica Furnizare are o cotă de piaţă de 18,54%. Este lider pe piaţa reglementată, cu o cotă de 51%, iar pe piaţa concurenţială are o cotă de 10,85% (conform raportului ANRE din august 2019). Compania a furnizat 6,9 TWh de energie electrică unui număr de aproximativ 3,5 milioane de consumatori finali (atât în regim de ultimă instanţă, cât şi de pe piaţa concurenţială).

Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piaţa de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din România, precum şi unul dintre cei mai importanţi jucători din sectorul serviciilor energetice. Grupul Electrica oferă servicii la circa 3,7 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională – cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice din România.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...