Electricom, controlată de Sorin Bonciu, vrea să construiască un sistem de stocare a energiei în Casimcea, cu o investiţie de peste 28 de milioane de lei. Cere ajutor de stat prin PNRR
La 20 mai, acţionarii Electricom au aprobat proiectul care vizează construcţia unui sistem de tip BESS de stocare a energiei electrice, inclusiv amenajarea drumurilor de exploatare şi a oricărui alt drum necesar pentru acces, împrejmuire a amplasamentului, sistem de iluminat de siguranţă, sistem de monizorizare, zonă amenajată pentru operare, mentenanţă, pază, racord la SEN. Valoarea totală a investiţiei depăşeşte 28,4 milioane de lei, se arată în decizia acţionarilor obţinută de Economica.net.
Proiectul va fi implementat în localitatea Casimcea din judeţul Tulcea. Electricom solicită ajutor de stat în valoare 6,9 milioane de lei, prin PNRR, pentru realizarea acestui proiect.
Tot în localitatea Casimcea firma are în plan construcţia unei centrale fotovoltaice, care va funcţiona în regim hibrid şi care va avea capacitate de 4,55 MW. Investiţia în realizarea centralei fotovoltaice se ridică la aproximativ 14 milioane de lei (2,8 milioane de euro), conform deciziei acţionarilor, obţinută de Economica.net.
Electricom a avut cifră de afaceri netă de 51,6 milioane de lei, cu peste 21% mai mică decât cea obţinută în anul 2022. Firma a avut profit net de 8,2 milioane de lei, cu peste 16% mai mic decât cel din 2022. Electricom a lucrat cu un număr mediu de 26 de angajaţi în 2023, în scădere cu un om pe statele de plată faţă de nivelul indicatorului din 2022.
Andrei Pogonaru şi asociaţii săi pregătesc investiţii în instalaţii de stocare a energiei pentru care cer şi ei finanţare prin PNRR
Andrei Pogonaru împreună cu patru asociaţi în firma Panda Investment (Filip şi Diana Radu, Daniel Cristian Pîrvulescu şi Radu Ştefan Braşoveanu) pregătesc o investiţie într-o instalaţie de stocare a energiei, a cărei capacitate e de aproape 21 MWh şi care se va construi pe terenul aflat în extravilanul localităţii Tuşnad din Harghita, reiese din decizia asociaţilor obţinută de Economica.net. Valoarea investiţiei în acest proiect e de 40,17 milioane de lei. Asociaţii Panda Investment solicită finanţare prin PNRR în valoare de 4,8 milioane de lei pentru acest proiect, conform deciziei firmei obţinute de Economica.net.
Aceiaşi oameni de afaceri vor să construiască o instalaţie de stocare a energiei şi în comuna Doiceşti, prin intermediul firmei Solar PV Evo Frv. Valoarea investiţiei depăşeşte 40 de milioane de lei, iar asociaţii societăţii vor să solicite finanţare prin PNRR pentru acest proiect, în valoare de peste 4 milioane de lei, conform unei decizii obţinute de Economica.net.
Citește și: