Electromagnetica vrea să ajungă la o putere de 20 MW în microhidrocentrale, de patru ori mai mult
„Visul nostru este să avem o capacitate instalată de 10-20 MW, care să dea consistenţă activităţii de trading cu energie”, a declarat directorul general al Eletromagnetica, Eugen Scheuşan, pentru MEDIAFAX.
Compania produce deja electricitate în 10 microhidrocentrale pe care le-a cumpărat în 2006 de la Hidroelectrica, pentru 5,6 milioane euro. Microhidrocentrale sunt unităţi de producţie cu capacităţi instalate de până la 10 MW.
În perioada 2007-2013 compania a derulat un program de modernizare, retehnologizare şi extindere a capacităţii de producţie a microhidrocentralelor, ajungând la o putere instalată de 5,4 MW.
„Ne uităm la microhidrocentralele pe care vrea să le vândă Hidroelectrica. Avem deja discuţii cu o bancă dispusă să ne finanţeze”, a adăugat Scheuşan.
La sfârşitul lunii august compania a anunţat că vrea să investească până la 10 milioane euro în achiziţia sau dezvoltarea de microhidrocentrale.
Hidroelectrica a vândut în luna iulie 14 microhidrocentrale din cele 160 din portofoliu, pentru 10,6 milioane de euro, iar în septembrie va scoate la vânzare alte unităţi.
În perioada 2004 şi 2008 Hidroelectrica a mai vândut 81 de microhidrocentrale, pentru 60 milioane de euro.
Printre activităţile Electromagnetica se mai numără furnizarea de electricitate, producţia de subansamble pentru fabricaţia de automobile, echipamente de siguranţă a traficului feroviar şi injecţia de mase plastice.
Totodată, compania deţine în Bucureşti spaţii de birouri, depozite şi servicii cu o suprafaţă totală de peste 33.000 metri pătraţi.
Electromagnetica are 620 de angajaţi, cu 11% mai mulţi faţă de anul trecut.
Afacerile Electromagnetica au scăzut în primele şase luni ale anului curent cu 7,26%, la 197,87 milioane lei (45,05 milioane euro), în timp ce profitul net a crescut cu 27,33%, la 11,6 milioane lei.
Principalii acţionari ai companiei sunt Asociaţia Salariaţilor, cu 30% din acţiuni, şi SIF Oltenia, cu o participaţie de 22,1%. Persoane fizice cumulează 32,7% din titluri, iar 15,2% aparţine mai multor firme.
Acţiunile Electromagnetica se tranzacţionau joi la Bursa de Valori Bucureşti la preţul de 0,209 lei. La această cotaţie compania are o capitalizare de 141,3 milioane de lei (31,5 milioane de euro).