Electromontaj va realiza linia de înaltă tensiune Gutinaș-Smârdan, un proiect foarte important al Transelectrica, de un sfert de miliard de lei
Electromontaj a câștigat contractul cu o valoare de 247,8 milioane de lei, potrivit datelor din sistemul electronic de achiziții publice. Iată în ce constau lucrările:
“Lucrările necesar a fi executate se referă la realizarea noii LEA (linie electrică aeriană – n.red.) 400 kV d.c. Gutinaș Smârdan, racordarea acesteia la stațiile de capăt Gutinaș 400 kV și Smârdan 400 kV și la extinderea Stației Gutinaș.
Obiectivul de investitii cuprinde:
– lucrari de constructie pentru noua LEA d.c.400 kV, echipata simplu circuit, cu o lungime totala de cca. 138km si LES (linie electrică subterană – n.red.) 400kV de aproximativ 2 km;
– lucrari de constructive pentru celula de capat din statia Gutinas, inclusiv LES 400kV, aproximativ 1 km”, se arată în anunțul de atribuire de pe platforma de licitații.
Proiectul liniei Gutinaș-Smârdan este foarte important pentru Transelectrica și pentru sistemul de transport al energiei electrice din România pentru că va asigura evacuarea energiei produse în zona Dobrogei, în special din surse regenerabile. Finanțată din fonduri europene, linia va avea o lungime de 140 km, între Gutinaș și Smârdan, va străbate teritoriul a trei județe, respectiv Bacău, Vrancea și Galați. Proiectul face parte din întăririle rețelei electrice de transport (RET) în zona de Nord-Est a României și este necesar pentru a se evita limitarea evacuării energiei electrice produse în centralele electrice eoliene din zona Dobrogea și apariția congestiilor în RET, ca urmare a dezvoltării capacităților de producție din zona de Sud-Est a țării.
Proiectul va permite transportul energiei produse în zona Mării Negre către centrele de consum și stocare din restul țării și va crește semnificativ securitatea furnizării energiei electrice în regiune, arăta Transelectrica în trecut. Noua linie ar urma să fie gata în doi ani.
Electromontaj București este cel mai mare constructor de rețele electrice din România, cu o experiență de peste 70 de ani și, potrivit propriilor date, are un portofoliu de 400.000 km de linii aeriene de înaltă și medie tensiune.