Primul vagon modernizat la Electroputere VFU Pașcani prin PNRR intră în teste
În prezent, vagonul se află la Centrul de Testări Feroviare Făurei, al Autorității Feroviare Române în vederea efectuării testelor de parcurs, în timp ce structura carcasei vagonului a fost deja supusă testelor de încercări statice.
În 2023, fabrica de la Pașcani a câștigat două licitații în urma cărora a încheiat cu CFR Călători două contracte de modernizare a 42 de vagoane de călători, finanțate prin PNRR, a căror valoare cumulată depășește 66 de milioane de euro.
“Industria feroviară este vitală pentru economie. Transportul pe calea ferată este mai sustenabil decât alte tipuri de transport, iar statul român trebuie să sprijine dezvoltarea acestei industrii strategice pentru țară. Vagonul care se află acum în teste este doar primul dintre multe altele și sperăm ca pe viitor să ne putem angaja în numeroase astfel de proiecte, prin care să contribuim la dezvoltarea și modernizarea întregii flote de vagoane de pasageri din România.
Starea actuală a rețelei de cale ferată din țară reprezintă pentru noi, companiile din domeniu, o provocare ce odată depășită, va aduce oportunități majore. Pe acestea ne dorim să le putem valorifica în favoarea tuturor, dar mai ales a călătorilor care vor beneficia de condiții de călătorie mai bune”, declară Gruia Stoica, președintele grupului Grampet.
Vagoanele modernizate la Pașcani vor circula în Europa
Acestea sunt cele mai complexe proiecte de modernizare a vagoanelor de călători, realizate la Electroputere VFU Pașcani, vagoane ce respectă Specificațiile Tehnice de Interoperabilitate, iar după încheierea testelor vor fi certificate CE, adaugă reprezentanții companiei.
Termenul limită de modernizare a tuturor celor 42 de vagoane este luna iunie a anului 2026. Contractele includ, pe lângă serviciile de modernizare a garniturilor, și servicii de mentenanță preventivă și corectivă, pe o perioadă de nouă ani după modernizarea lor.
Cele 42 de vagoane vor circula pe căile ferate din România, Austria și Ungaria.
Grupul Grampet oferă soluții integrate de transport de marfă și logistică. Cu o activitate de 25 de ani pe piața locală și europeană – având afaceri în Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Germania, Austria, Croația, Serbia, Grecia și Slovenia – Grampet este, astăzi, cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi din Europa Centrală și de Sud-Est, având peste 7.500 de angajați care lucrează în cele 18 companii ce operează 450 de locomotive și 20.000 de vagoane care transportă anual 15 milioane de tone de marfă. Grupul a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri totală de 440 milioane de euro și un profit net de 23 de milioane de euro.
Cu o tradiție de 155 de ani, Electroputere VFU Pașcani este un pilon al industriei trenurilor de pasageri. De-a lungul timpului, grupul a investit peste 30 de milioane de euro în fabrica de la Pașcani, cu scopul de a integra eficient noile tehnologii în activitatea sa și de a pregăti resursa umană de care dispune.
La finalul lunii aprilie, Electroputere VFU Paşcani a anunțat finalizarea reviziei capitale la 17 „Săgeţi Albastre” din cele 50 contractate cu CFR Călători.
În aprilie 2023, compania a prezentat vagoane etajate ale CFR Călători, care ieșiseră de la reparații din uzina Electroputere VFU Pașcani.