elefant.ro dă startul Black Friday pe 16 noiembrie
‘Vom avea reduceri consistente şi la pachete turistice sau abonamente la World Class, una dintre cele mai cunoscute reţele de centre de fitness. Invităm însă clienţii să descopere ei înşişi restul surprizelor pe care le-am pregătit special de Black Friday începând de joi, 16 noiembrie, în a doua parte a zilei’, a declarat Dan Vidraşcu, CEO la elefant.ro.
Potrivit comunicatului, cumpărătorii au posibilitatea de a alege dintr-un catalog cu peste 100.000 de titluri de carte. Totodată, de discounturi de până la 90% vor beneficia şi alte categorii de produse: parfumurile, produsele cosmetice, jucăriile, produsele de tip fashion şi accesoriile.
‘Am pregătit stocuri suficiente pentru toate categoriile de produse aflate în promoţie. Ne aşteptăm să avem comenzi a căror valoare cumulată va depăşi cu 50 la sută campania de Black Friday din 2016’, a adăugat Dan Vidraşcu.
elefant.ro este unul dintre cei mai mari retaileri online din România, oferind celor peste 1.500.000 de clienţi o gamă extinsă de produse cu livrare prin curier sau în cele peste 40 de puncte de livrare din Bucureşti şi din ţară. Fondat în 2010, Elefant s-a extins şi în afara ţării deschizând o filiala la Chişinău, în Republica Moldova şi un magazin online local elefant.md.